Rezidenta mea are unul din cele mai frumoase şi caligrafice scrisuri de mână pe care le-am văzut vreodată. Liniile sunt drepte, se întretaie în unghiuri perfecte şi puţinele curbe par desprinse din încercările lui Picasso de a picta ochi. Rândurile sunt o definiţie a paralelismului şi de un aliniament amintind de defilările SS. Nici un porcuşor, nici o abatere de la spaţiul adecvat începerii fiecărei fraze. Practic senzaţia estetică atunci când ai în faţă o pagină scrisă de ea este supremă. Din păcate pentru mine, ca şi pentru alţi colegi, conţinutul este la fel de ilizibil de parcă ar fi scris în arabă (gând pe care l-am izgonit din minte datorită tendinţei de a pune alineatul în stânga). Literele, în măsura în care pot fi distinse de fond, par mereu aceleaşi, dar totuşi diferite de cele clasice, ca un pterodactyl de o dropie. Atunci cînd textul nu conţine cifre sau punctuaţie te uiţi la el mai nedumerit decât se uita un grenadier francez la hieroglife şi tot ce poţi spera este că nu există în text patternuri repetitive de tipul „dr. Cucu este un idiot incurabil” sau „iar m-a pus nătărăul să îi fac foaia de observaţie babei ăsteia”. Regret imposibilitatea utilizării talentului criptic al Sorinei în scopuri militare, sunt convins că ar fi determinat sinucideri în lanţ în rândurile criptografilor CIA dacă ar fi fost însărcinată cu redactarea prioceselor verbale de şedinţă ale Al Quaeda. În acelaşi timp privesc fiecare pagină scrisă de plăcuta mea secundară ca o provocare, o posibilitate de a vedea dincolo de banalitate şi de a lăsa imaginaţia proprie să se dezvolte...
Posted on: Tue, 29 Oct 2013 12:04:35 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015