România înseamnă regina! – o pagină din „Însemnări Zilnice”- Maria, Regina României Joi, 9 noiembrie 1922 Sinaia ...După-masă am avut o audienţă interesantă, o anume Mrs. Sheridan, cunoscută pentru faptul că a fost la Moscova, ca să facă busturile lui Lenin, Troţki şi ale tuturor acelor criminali. A scris apoi o carte în întregime în favoarea lor. Nu este o carte proastă, este, pur şi simplu, jurnalul ei dar totodată îi pune pe toţi acei distrugători ai omenirii într-o lumină avantajoasă, ca atare este o propagandă pentru ei. Ea a fost oaspetele lor, le-a acceptat ospitalitatea, „a împărţit pâinea” cu ei, cum se mai spune, aşa că nu putea să-i ponegrească, dar n-a spus tot adevărul adevărat, rezultatul teoriilor lor şi metodele lor, dând astfel o imagine falsă. Am rezistat multă vreme tuturor presiunilor de-a o primi... Este o femeie extrem de drăguţă şi, într-un fel, interesantă, aşa că mi s-a cerut, la diferite intervale, să o văd, şi ea însăşi a fost intens de insistentă, făcând parte dintre cei cărora le plac aventurile şi vor să vadă cu ochii lor totul şi pe toţi. Este o pictoriţă de real talent, dar, acum este şi jurnalistă. Voia să vină la încoronarea noastră ca reporter (încoronare ce a avut loc în 15 octombrie 1922, la Alba Iulia). Mi s-a cerut să-i facilitez acest acest lucru acest lucru, am refuzat, în temeiul faptului că a fost oaspetele lui Lenin. N-a reuşit să ajungă la timp în România, dar aceasta n-a avut nicio legătură cu mine, întrucât eu nu am acţionat în niciun fel. Ea este o femeie de familie bună, înrudită cu Churchill şi alţi oameni din Anglia. Este acum de notorietate, de când cu aventura sa din Rusia, şi fireşte că acest lucru i-a stârnit gustul şi pentru alte aventuri. Ei bine, în cele din urmă, am fost de acord să o primesc. A venit împreună cu sora lui Titi Mignano, care este căsătorită cu fratele lui Mrs. Sheridan. Mrs. Sheridan este, într-adevăr, o femeie foarte drăguţă, înaltă, cu aspect plăcut, un ten frumos, ochi interesanţi şi mai ales o belle femme... Le-am invitat pe amândouă să ia loc, Mrs. Sheridan la picioarele sofalei mele. După câteva fraze politicoase de circumstanţă, m-am întors cu totul spre ea şi am spus: „Ştii că am ezitat mult timp să te primesc?”. Ea arăta foarte uimită. „Da”, am continuat, „n-am vrut să dau mâna cu cineva care a fost oaspetele lui Lenin, adică: oaspetele ucigaşilor întregii familii a mamei mele (ţarul Nicolae al II-lea, împreună cu toată familia imperială, au fost împuşcaţi de bolşevici, în Siberia) şi, când am fost întrebată de prinţesa Bibescu, dacă ţi-aş putea facilita să vii la încoronarea noastră, am refuzat şi trebuie să-ţi spun foarte deschis că mă bucur că n-ai putut veni la încoronarea mea, nu te-am vrut, fiind prietena acelor oameni cu mâinile roşii, să mă vezi încoronată!” Merita să te uiţi la faţa ei. Desigur că nu putuse niciodată să conceapă că o regină, sau oricine altcineva ar putea fi atât de sinceră. „Dar de ce Majestatea Voastră mă primiţi astăzi?” a fost întrebarea ei, foarte logică. „Pentru că am socotit a fi o laşitate să nu o fac”, am răspuns. „Sunt întotdeauna două laturi ale fiecărei chestiuni şi tu ai probabil, de asemenea, pe ale tale, dar nu puteam avea aici, şezând la capătul sofalei mele, fără să-ţi spun ce simt faţă de tine, n-ar fi corect. Şi acum, că am fost atât de neconvenţională, ca să te atac frontal, cred că trebuie să merg până la capăt cu ceea ce am de spus, ca să înţelegi de ce sunt atât de sensibilă în această privinţă. Vezi, nu eşti decât un spectator – esenţa problemei, partea vitală, principiul, nu are multă însemnătate pentru tine. Cu o faţă frumoasă ca a ta, n-a fost greu să fii bine tratată de bolşevici sau de alţii. Pentru tine a fost doar o aventură, o aventură aparte şi şocantă, care a deschis brusc ochii largi ai lumii asupra ta, unii condamnând, alţii admirând ce ai făcut. Ai devenit dintr-odată faimoasă şi, apoi, ai scris o carte... Cartea ta este destul de nevinovată în ceea ce spui. Nu pomeneşti deloc sau mai degrabă ignori total situaţia reală a lucrurilor. Vorbeşti doar despre ospitalitatea lor, despre forma capetelor lor, despre expresia lor diferită şi cât de bine te-au tratat, ce ţi-au spus, dar nu priveşti în spatele lor ca să vezi amprenta lipsurilor, a distrugerii şi crimei care rânjeşte cocoţată pe umerii lor. Spui cum nu ai cheltuit niciun penny şi cum, la plecare, ţi-au returnat neatinşi banii tăi englezeşti, dar n-ai mai făcut câţiva paşi înainte ca să vezi cum, acolo, cel din categoria ta socială moare într-o cocioabă, tot ceea ce a avut i-a fost luat şi nu este în stare, din cauza lipsei banilor, să cumpere o amărâtă de bucăţică de pâine, care l-ar ţine în viaţă. Ai fost impresionată de teatrele lor pline şi de interesul pe care-l manifestă pentru piesă publicul vulgar, prost îmbrăcat şi nespălat, care a fost supărător pentru nasul tău, şi asta a fost tot. Privind în jur, n-ai văzut pe nimeni din categoria ta, nici măcar un singur burghez sau burgheză, dar de ce? Nu te-ai întrebat, de ce? Ei bine, pur şi simplu, pentru că, lucrând cu creierul şi nu cu mâinile, lor nu li se permitea să meargă la teatru sau erau puşi în situaţia de a nu fi în stare să se ducă; şi asta numeşti Libertate şi Fraternitate? Am interzis eu vreodată cameristei mele să se ducă la teatru, sau bucătăresei mele sau şoferului meu? Ţie nu ţi-a plăcut mâncarea lor proastă, dar ai mâncat-o, n-ai flămânzit, dar n-ai văzut pe niciunul din cei care mureau de foame, pentru că nu făceau parte din clasa care avea voie să mănânce – ei aveau şi creiere, nu numai mâini.” Doamna mă privea de data asta cu ochi tulburi, mai degrabă perplexă, fără replică, nevenindu-i niciun argument în apărarea sa. „Trebuie să înţelegi aceasta”, am continuat, „că nu este vorba de tine sau de mine, nu mă apăr pe mine cu aceasta, ci ideea pe care o reprezint. Eu reprezint ordinea, dreptatea, progresul, dezvoltarea, afecţiunea altora, înaintarea treptată spre mai bine. Îmi joc cu seriozitate rolul. Încă de la 17 ani, am învăţat să trăiesc pentru alţii şi să-mi înăbuş dorinţele şi impulsurile de dragul unei ţări, al unui popor peste care să domnesc şi să-l conduc spre un viitor mai bun şi mai glorios. Noi nu am vorbit de Libertate, dar a fost libertate, n-am vorbit de Egalitate, pentru că nu este şi nu poate fi niciodată egalitate. Nu este la ei nicio egalitate între Lenin şi omul al cărui cap l-a tăiat pentru ca să-şi spele mâinile! Ai mers încoace şi-ncolo, uitându-te la vulturii de bronz care au fost aruncaţi din palate, dar cât de mult te-ai gândit la cei a căror măreţie era proclamată şi care cu ajutorul gazdelor tale au fost toţi omorâţi fără ruşine, tată, mamă, fiice şi fiu! Poate că înlăuntrul tău îţi pare rău pentru ei, dar în cartea ta se părea că-i aprobi pe cei care au aruncat vulturii în zăpadă! Te-ai ruşinat atunci că eşti o burgheză, ţi-ai negat originea, şi pentru ce? Pentru monştrii cu «mâinile roşii» care, în mod fals, în numele libertăţii, în care nu crede nimeni, cu excepţia poate a lui Lenin, care este un visător, au distrus totul în jurul lor, menţinându-şi puterea prin teroarea pe care o răspândesc, prin distrugerea tuturor acelor care nu sunt de acord cu teoriile şi acţiunile lor. Şi ce-au făcut ei din viaţa muncitorilor, a «proletariatului» pentru care s-a făcut revoluţia; cum şi-au îmbunătăţit ei soarta? N-a mai rămas picior de muncitor şi nici fabrici, nu pentru că viaţa muncitorului s-ar fi ameliorat şi că ei nu mai au nevoie să muncească, ci pentru că n-a mai rămas capital cu care să se muncească şi nimeni care să muncească pentru ceva, şi nici creiere care să conducă – creiere! Ce importanţă au pentru Troţki capacităţile mentale? Libertate! Egalitate! Jos cu bogaţii, jos cu cei ce gândesc, acum este domnia teroarei, a omului care lucrează cu mâinile. Să-l lăsăm să ia şi cămaşa de pe omul în a cărui slujbă fusese ieri, dar când, după ce şi-a consumat banii, i s-a rechiziţionat casa, i s-a distrus munca, ultima cămaşă s-a uzat, ajungând zdrenţe, de unde va veni noua cămaşă? De unde vor veni banii, creierele care să continue să producă atât bani, cât şi haine care l-au ajutat pe muncitor să trăiască? Şi după ce ai avut propriile tale senzaţii din contactul cu acei distrugători ai clasei tale, atunci tu vrei să vii şi să ai senzaţii noi la încoronarea mea, văzând-o pe Maria, Regina României cu coroana pe cap? Ce am fost eu pentru tine? Nimic! Doar o altă «personalitate» despre care să scrii, să o admiri sau să o critici. Dar munca mea, speranţele şi temerile mele, groaza mea de a-mi vedea ţara distrusă de acele teorii monstruoase ale lui Lenin şi Troţki; ce reprezintă ele pentru tine? Am fost, mai mult sau mai puţin, o femeie bine, o principesă din propria ta ţară, venită într-una îndepărtată, ca să reuşească sau să piardă. Esenţa tuturor lucrurilor ce importanţă are pentru tine? Niciuna! Tu eşti bine plătită ca să dai informaţii captivante, prin cunoaşterea unei fiinţe umane; după alţii, asta este ceea ce contează, cei despre care ziarele vor să ştie, indiferent care vor fi sentimentele lor interioare! Pentru tine, ei nu fac decât parte dintr-un spectacol, asta-i tot. Eu cred în munca pe care o depun pentru poporul meu. Pentru mine este o misiune, dar eu sunt una din cei care cred în propria mea clasă. Sunt «solidară» cu clasa mea. Ah! Sunt aici alături de tine, dacă-i critici pe regii din Europa, care n-au încercat să-şi salveze fraţii aflaţi în suferinţă. Ei au fost laşi şi mie mi-e ruşine pentru ei că au fost astfel. În momentul în care l-au omorât pe ţarul Nicolae şi familia lui, eu însămi eram prizonieră prinsă între nemţi şi Rusia bolşevică. N-am putut ridica un deget ca să-i salvez, nici măcar să trimit o notă de protest altor suverani, toate comunicaţiile fiind întrerupte între noi şi ei. Nu-l pot uita însă pe regele Italiei, care i-a invitat pe Krasin şi Cicerin (sunt cei doi reprezentanţi ai Rusiei bolşevice la Conferinţa de Pace de la Paris, care s-au comportat într-o manieră arogantă şi barbară cu ceilalţi reprezentanţi ai celorlalte ţări europene) la bordul yahtului său şi a dat mâna cu ei. Cu aceasta el şi-a încălcat principiile şi demnitatea. Unul din primele acte, când am fost din nou liberi, a fost să trimit un vas românesc să încerce să o ia pe împărăteasa Rusiei. Ea a refuzat să plece din Crimeea, pentru că încă mai spera să aibă veşti de la fiul său. Astăzi, «marele public» vrea lucruri senzaţionale, vrea să afle despre unul sau altul, şi sunt unii ca tine care le dau informaţiile dorite şi exact de suprafaţă, cum vor ei, şi fără prea mare importanţă dacă este o poveste adevărată sau falsă, ei o pun în circulaţie câtă vreme este senzaţională şi bine plătită. Iartă-mă dacă ţi-am rănit sentimentele, dar când abordez acest subiect sunt foarte fermă şi mii de cuvinte îmi vin pe limbă. Monarhiile din ziua de azi n-au curaj, ele fac jocul opiniei publice, în dorinţa de a fi socotite suficient de democrate pentru vremurile în care trăiesc. Eu sunt o regină cu adevărat democratică, cu o reală şi arzătoare dorinţă de progres, dar sunt absolut conştientă de ceea ce datorează rangului şi numelui meu şi ideii pe care o reprezint. A nu crede în misiunea pe care o ai înseamnă că subminezi însuşi crezul pe care-l propovăduieşti. Prietenii tăi din Moscova, cu banderole roşii, sunt plini de ură faţă de restul omenirii, ei vor să distrugă. Eu sunt plină de dragoste şi de bunul vechi principiu Noblesse oblige, şi vreau să construiesc nu să demolez.” Apoi, întorcându-mă brusc spre ea am spus: „Este însă un lucru, am dat mâna cu tine din toată inima şi aceasta este din cauza artei tale! Eşti o artistă adevărată şi arta ta este bună. M-am uitat cu o reală şi infinită plăcere la fotografiile busturilor şi statuilor tale, sunt de prima clasă şi sper că nu vei renunţa”. Desigur că am mai spus o sumedenie de alte lucruri pe care nu mi le mai amintesc acum, dar mi-am redus la o tăcere absolută oponenta, căci, din păcate, nu a venit din partea ei nici măcar un protest. Ea era atât de obişnuită cu adularea şi admiraţia, să-i domine pe alţii, încât eu am dat-o complet peste cap şi ea a fost atât de încurcată încât orice conversaţie politicoasă n-a mai fost posibilă. Am întrebat-o care-i sunt planurile pentru viitorul apropiat şi ea, aproape tremurând, a recunoscut că intenţiona să încerce să se ducă din nou în Rusia, să vadă care este situaţia acolo acum. „Să-i vezi pe ei, în realitate?” am întrebat „sau să-i vezi în acelaşi fel ca mai înainte?”. „Nu, urma să fie fără sprijin oficial – doar să investighez”. „O să vezi că este greu”, am spus, „foarte greu, lor nu le place să vină străinii şi să investigheze şi, în plus, este foarte periculos, dar presupun că acest lucru te atrage, sentiment pe care-l împărtăşesc. Îmi place spiritul de aventură, dar nu spiritul de a-ţi face reclamă, mai ales când este în scopul de a câştiga bani prin mijloace ieftine, senzaţionale. Lumea a devenit atât de îngrozitor de vulgară şi este trist să vezi femei de condiţie bună încurajând acea vulgaritate”. Cum de-am avut curajul să spun tot, nu pot nici eu şi nici altcineva înţelege, dar am fost fermă pe poziţie, şi n-aş fi primit-o pe Mrs. Sheridan, dacă nu i-aş fi spus tot ceea ce gândesc. Mărturisesc însă că mi-ar fi plăcut, de altfel, să fiu drăguţă cu ea, pentru că sunt sigură că am fi avut interese comune în multe privinţe, chiar dacă ar fi fost doar în artă. După aceea, ea i-a spus lui Symki că regina a luat-o complet prin surprindere, prin incredibila ei putere de convingere, încât a fost redusă total la tăcere, ea care era obişnuită să-i aibă pe toţi la degetul ei mic, în ce priveşte libertatea de opinie şi acţiune. „Mi s-a spus întotdeauna că regina e deschisă”, a spus ea, „dar niciodată în viaţa mea nu mi-am putut imagina că poate fi atât de sinceră şi de convingătoare în modul ei de exprimare. Toate argumentele mele, de care până acum am fost atât de sigură, par să-şi fi pierdut tot sensul. Fără îndoială că România înseamnă regina!”
Posted on: Tue, 30 Jul 2013 09:00:09 +0000