Românul și sensibilitatea lui Scris de: Angela Tocilă La data - TopicsExpress



          

Românul și sensibilitatea lui Scris de: Angela Tocilă La data de:October 20, 2012. Se știe că românul s-a născut poet. Dă-i românului un fir de iarbă și-ți brodează o poezie, o doină, de plâng pietrele de pe drum. De dor. Dorul e inventat de români, nicio nație de pe fața pământului n-a mai găsit un cuvânt care să exprime în doar trei litere sentimentul că ceva, cineva lipsește până la durere. Sensibil fiind, românului îi displace profund critica. Nu vrea să-i spună nimeni că greșește pentru că el știe ce e bine și ce nu. Dar dacă îndrăznești, se umflă sarmaua-n el și-ți vântură furibund toate doinele, baladele, toți poeții și compozitorii, pictorii și sculptorii trecutului, toți inventatorii și mințile luminate, culminând cu domnitorii, voievozii, cnejii și haiducii, toate faptele de vitejie, sacrificiile pe care le-a făcut de-a lungul istoriei. Așa, ca să te simți vinovat, nimicit sub povara culpei de a fi îndrăznit să-i spui românului că nu e perfect sau să-i aduci aminte cum și-a gonit cărturarii, cum și-a lăsat poeții să piară în uitare, foame și boli, cum a țipat ”moarte intelectualilor” scuipând papioane, rânjind superiori, făcând galerie măciucarilor Cozmici în timp ce rupeau cu bătaia bărboși, pletoși, ochelariști doar pentru că puteau fi bănuiți de lecturi suplimentare. Românul e conservator până la moarte. N-are nevoie de balade și legende noi, le preferă pe cele moștenite din străbuni. Nu vrea oameni de cultură dacă nu poate râde de ei, bășcălia fiind și ea o însușire capitală. Românul face bășcălie de orice, oricând, de oricine, cu condiția să-i fie superior, că n-are niciun farmec să-ți bați joc de-un prost, săracul, că așa l-a lăsat Dumnezeu și e mai mult decât suficient să-l pui uneori să danseze, să-ți facă pantofii cu peria de dinți sau să-i lipești pe spate o hârtie pe care să scrii ”sunt prost, dă-mi un șut”. Bășcălia îndreptată asupra intelectualilor e spumoasă și cu cât intelectualul e mai neajutorat, cu atât e bășcălia mai crudă mergând până la final. Ori pleacă, ori se sinucide. Că cine se crede el? ”Adică băăăă, fraiere… Cu toate facultățile tale, cu toate cărțile pe care le-ai citit tu șoarece de bibliotecă, băăăăi aragaz cu patru ochi ce ești, eu sunt șeful tău băăăă! Uită-te bă la mine ce mașină, ce căsoi, ce nevastă am, câți bani învârt, băăăăăăi și n-am citit o carte-n viața mea!” Românul e tolerant cu condiția să nu-l calci pe sensibilitatea de poet, că mai are și el un Șecspir pe perete și-și pune dacă ”vrea mușchii lui” și pian în baie dacă e cazul. Știe și el ce înseamnă să ai tocilari în clasă, că doar a terorizat mulți la viața lui de elev, nu trebuie să vii să-ți dai aere la televizor și să vorbești voit codificat crezând că el nu pricepe. Ba pricepe și încă mai mult decât spui tu, măi Patapievici, măi Cărtărăscule, măi Cutare. Și când pricepe, ți-ar rupe picioarele, te-ar trimite băi, la gulag, la săpat șanțuri, la câmp să culegi cartofi să vezi și tu cum e să fii muncitor și talpa țării. Ți-ar scoate el gărgăunii și cărțile din cap, că are și el o cultură, ascultă și el o manea, se uită și la emisiuni de sensibilități, că și el lăcrimează la dramele familiei Moculescu, salivează la aventurile Ioanei Tufar, e și el alături de Pepe sau de Zăvoranca și mai dă și el un vot la ”Dansez pentru tine” unde vin tot felul de milogi plângăcioși care vor să salveze pe cineva aflat inevitabil, pe patul de moarte, mai dă și el cu toată mărinimia zdrențele ce-i prisosesc prin casă la sinistrații inundațiilor. Așa că, ciocul mic! Să nu vină nimeni să-i spună românului ce să facă la el în casă, că el știe cel mai bine. El nu e sluga nimănui, a ”deștepților” ălora străini cu pantofii găuriți în talpă care vin să-i dea lui lecții de economie și finanțe. ”Ia să vă duceți dracului de unde-ați venit, că fac moarte de om, băi degeneraților, nasoilor care sunteți… Și luați-vă cu voi Cărtăreștii, băsiștii, portocalii, că n-avem nevoie de ei. Nu ne țin nici de foame, nici de sete și nici nu ne-ncălzesc la iarnă când dau nămeții.” Românul țipă după libertate și independență. Vrea să se păstreze intact așa cum e el, cu doinele și baladele din străbuni la care lăcrimează plin de patriotism. Vrea să stea la cozi ca să aibă motiv de bombăneală, de revoltă. Îi place să fie câteodată revoltat și întotdeauna are pe cine. El vrea să aibă totul, să i se dea totul cu condiția ca cel care dă să dea necondiționat. Românul primește, dar să-ți ții gura și să nu-i arunci vreodată că i-ai dat, să nu-i bați obrazul că nu s-a ținut de cuvânt, că ia românul foc. ”Adică băăăă, ce-mi scoți ochii băăă, cine te-a pus să-mi dai?” Românul recunoaște uneori că nu e perfect, dar doar ca să-ți sublinieze că-n rest e cel mai bun băiat, cel mai primitor, ospitalier și cel mai harnic, dacă-l verifici anunțat. În rest, el și când reazămă lopata nu stă degeaba, ci cugetă la nemurire, compune poezii, doine și-i e dor de ceva. Cea mai mare durere a românului e că nimeni nu-l înțelege, nu-i apreciază… valoarea. Se simte oropsit, discriminat pe nedrept și uneori parcă toată lumea e împotriva lui și tot universul conspiră să-i ia râul, ramul și apele cristaline. Atunci, după ce termină de plâns, de jelit și de doinit, românul se adună, se semețește, își îndreaptă trufaș spinarea, aruncă o privire-n Biblie și cu convingerea că el, românul, e poporul ales, îndreaptă pumnul strâns spre lumea-ntreagă promițând că lasă că vedea ea… aham… Îi arată el lumii de ce e în stare. După care, îl cuprinde mila, mănâncă un mic, bea o bere și amână demonstrația pe mai târziu, de preferat peste vreo 20 de ani, că nu e nicio grabă. Autor: Angela Tocilă Textul e o autoironie ( perfect reala ) deci nu va lansati prea tare in comentarii ca riscati sa dovediti ca e chiar adevarat
Posted on: Fri, 13 Sep 2013 14:27:48 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015