Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) ar urma să primească - TopicsExpress



          

Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) ar urma să primească practic puteri suverane asupra unui teritoriu românesc, încărcat nu numai de resurse, ci și de istorie. Cât de mare e halca de țara pe care suntem gata să o cedăm în vreme de pace nu știm exact. Fiindcă firma canadiană va avea dreptul să reconfigureze oricând, după cum dorește, perimetrul licenței de exploatare. Va putea expropria orice fel de terenuri și imobile, inclusiv cu statut special, de la stat sau de la privați. Dar nu numai dreptul de proprietate va fi abolit, ci și – mult mai grav – orice protecție instituțională, inclusiv recursul la justiție. Iată ce au trecut în proiectul de lege înțelepții noștri guvernanți: “În cazul în care un act sau o procedură de avizare a RMGC a fost anulată, autoritățile au obligația de a elibera, în maximum de 30 de zile, un act sau un aviz nou, care să-l înlocuiască pe cel anulat”. Așadar Statul se obligă să scurtcircuiteze prompt orice fel de decizie legală defavorabilă investitorului canadian. Scoțând, practic, Roșia Montană de sub jurisdicția instanțelor românești. dantanasa.ro/2013/09/03/guvernul-gold-corporation/
Posted on: Tue, 03 Sep 2013 09:12:27 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015