RĂZBOI TOTAL CĂCĂRĂU CONTRA PARŞIVEL Cei doi preşedinţi - TopicsExpress



          

RĂZBOI TOTAL CĂCĂRĂU CONTRA PARŞIVEL Cei doi preşedinţi ai USL sunt cu ochii pe sondaje. Şi cum la demararea alianţei au stabilit regula, „Cel mai bine poziţionat în sondaje îşi va depune mandatul pentru fotoliul de la Cotroceni” temperatura în alianţă a crescut. În ciuda asigurărilor, evident strategice, pe care PSD şi membrii săi, cu capacitate de decizie, nu contenesc să le repete, respectiv că-şi vor respecta promisiunea de la demararea alianţei (Ponta la Victoria iar Antonescu la Cotroceni), încrederea lui Antonescu s-a şubrezit de tot. Odată pentru că Victor Ponta, vorba presei, „minte cum respiră”, a doua oară, pentru că personal, Ponta, continuă să fie poziţionat în atenţia electoratului cu mulţi paşi peste Căcărău, iar înţelegerea cu cel mai bine situat în sondaje, îi dă fiori celui din urmă , pentru care accederea la Cotroceni este un vis de viaţă şi de moarte, iar în ordine a citit contorul caracterului lui Ponta şi nu întâmplător, îl dezmiardă, cu forma blândă, dar nu lipsită de tentă războinică a parşiveniei. În această situaţie văzând vocaţia opiniei publice, care prin manifestaţiile de la Bucureşti, şi din străinătate, ce în partea lor copleşitoare nu agreează proiectul minier, şi mişcarea protestatară de la Roşia Montană, care cere deschiderea lucrărilor miniere, iar pe de altă parte că continuă să scadă în sondaje, Antonescu hotăreşte să-l doboare pe Victor Ponta. Profită de faptul că premierul a admis în guvern proiectul şi l-a înaintat Parlamentului pentru avizare. Face declaraţie publică că implementarea proiectului este inadmisibilă, şi ca o consecinţă alegând dintre cei doi adversari, oamenii din stradă din România şi străinătate, văzuţi ca combatanţii cu picioare de oţel, în raport cu revendicările pro Roşia Montană văzute drept combatantul cu picioare de lut, iar pentru ca beligeranţa să fie fără echivoc îi atribuie premierului eticheta de „Parşivel”. Aceasta era situaţia până în după amiaza zilei de 15 septembrie , când minerii din Roşia blocaţi în mină declară că vor intra în greva foamei dacă cei doi preşedinţi ai USL, Ponta şi Antonescu nu se prezintă în faţa lor pentru tratative. Pe Antonescu l-a durut în cot şi şi-a văzut de ale lui. Ponta, însă, un temperament instabil, personaj cu sfetnici discutabili, muşcă nada şi se prezintă la Roşia Montană, intră în mină şi cu limba-i despicată le promite că va trimite la Roşia Montană o comisie parlamentară, şi probabil a scăpat porumbelul că proiectul va fi pus pe picioare drept care minierii au ieşit la suprafaţă. Numai că prin gestul său a sensibilizat combatanţii puternicii, respectiv pe cei din Piaţa Universităţii şi din alte centre din România, precum şi pe cei din străinătate, care nu se ştie cum vor reacţiona. Dacă aceştia din urmă vor determina înrăutăţirea evenimentelor până la a determina mişcări de mase greu de controlat se va semna victoria lui Antonescu şi umilirea lui Victor Ponta. PSD-ul în acest prag, dur , al războiului are o singură şansă de salvare, respectiv ruperea alianţei cu P.N.L-ul, aruncarea acestuia la coşul de gunoi al istoriei, şi formarea unei noi majorităţi. 15 septembrie 2013 Tiberiu Vanca
Posted on: Sun, 15 Sep 2013 19:56:35 +0000

Recently Viewed Topics




© 2015