Răscrucea destinului- roman, 2011 (fragment) Vă veţi - TopicsExpress



          

Răscrucea destinului- roman, 2011 (fragment) Vă veţi convinge că nu mint, că voi sluji bunului Dumnezeu cu ajutorul cunoaşterii Sfintei Scripturi pe care ne-a dăruit-o ca pe un testament iar eu trebuie să-i desluşesc tainele. Lumea a rămas cu gura căscată la ceea ce propăvăduise şi la cuvintele alese ieşite din gura lui, parcă era Petrache Lupu de la Maglavit dar cea mai mirată era Frusina căreia nu-i venea să creadă că acel om care rostise cuvintele mai devreme este chiar Petre.Toată lumea îl înconjură, fiecare atingându-l cu mâna ca pe un sfânt. Se duse la preot şi vorbi cu el. Îl întrebă dacă ştie despre toată povestea pe care a spus-o Petre în predica lui. - A văzut moartea cu ochii şi este adevărat ce i s-a întâmplat. A venit la mine să-l ajut pentru că trebuia să-l îndrume cineva spre cetatea de credinţă a lui Dumnezeu. A început să citească biblia dar încă nu o înţelege şi vine mereu să îi explic fiecare capitol în parte. Posteşte, spune rugăciuni şi s-a spovedit acum, în Post, sâmbătă se va împărtăşi. Am stat zile întregi de vorbă cu el, acum este cu totul alt om. Minunea care i s-a întâmplat, l-a schimbat radical. Când s-a mărturisit mi-a povestit totul despre purtările lui cât aţi fost căsătoriţi. Nu mai bea, nu mai fumează. Se căieşte pentru tot şi nici nu îndrăzneşte să te privească în faţă. L-am sfătuit să aibă răbdare, să pătrundă mai adânc în tainele cunoaşterii mântuirii şi apoi să vină să-şi ceară iertare. Frusinei nu-i venea să creadă că Dumnezeu a făcut o aşa minune cu el, să se schimbe şi să devină alt om. “Timpul va cerne”, spuse ea în gând. De Înviere a mers împreună cu tatăl ei să ia Lumina Divină. Îl văzu pe Petre singur, fără familie. După ce au luat lumină, la miezul nopţii, lumea aflată acolo a rămas la slujba de Înviere, slujbă ce s-a termint înainte de mijirea zorilor. Petre le ţinu calea celor doi: - Hristos a Înviat! Nu puteam să las aşa, lucrurile, când este vremea mărturisirilor şi al iertărilor iar eu m-am spovedit şi împărtăşit. Vă cer iertare pentru tot ce v-am făcut, pentru greşeli, păcate şi pentru că v-am rănit, mai ales pe Frusina. Abia acum am realizat cât de rău am fost cu tine, acum când îl am pe Dumnezeu în suflet! - Adevărat a Înviat! Petre, eu te iert, dar nu uit ce i-ai făcut fetei mele. Să dea bunul Dumnezeu să fii pe calea cea bună! - Şi eu te iert, zise Frusina. M-aş bucura să fii un om bun, integru şi să faci numai fapte bune! - Vă mulţumesc la amândoi! Plec cu sufletul uşor, acasă. Sărbători fericite!
Posted on: Fri, 08 Nov 2013 19:39:59 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015