Răvaş elegiac ...Şi, s-ar putea să fie, chiar ultima scrisoare – Căci semne de la tine, nu vin, nu se arată... O scriu cu-n fel de calmă, dar tristă nepăsare Citind-o, nu-ţi va spune, cum îţi spunea odată: „Mi-e dor de-a ta privire, de voioşia ta De gura ta frumoasă – de calda-i răsuflare...” Azi mi te-am scos din suflet – cu greu – dar, totuşi, da, Te-am scos de tot din mine – durerea nu mai doare. Te uită, afară-i toamnă – e chiar toamnă în toi Şi gros covor de frunze pe alei se tot aşează... Ştiu, simt că îmi lipseşte cuvântu-acesta: „doi” – Dar împărţirea-i simplă: de-i „unu” – ce contează?! Mă plimb, singur cu mine – de mână nu mă ţin! – Greu mi-amintesc de palma ta fină, arzătoare... Într-adevăr, din zare, cu norii vineţi vin Neînţelese doruri de-o dulce sărutare. Singurătatea-mi sapă privirea-nceţoşată – Să fie pâcla toamnei, sau mustul ochilor?! – Ce-a fost, n-o să mai fie, îmbietoare fată, Căci dorul meu de tine – o dată a fost dor. ...Nu s-ar putea – chiar este – o ultimă scrisoare, Căci semne de la tine, n-aştept, precum odată... Am scris-o cu tristeţe, dar calmă nepăsare – Te uită, afară toamna, cum colţii şi-i arată... Boris Ioachim youtu.be/7uktc_ByI6E
Posted on: Wed, 05 Jun 2013 15:05:08 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015