S-au revăzut după 30 de ani, au petrecut, şi iată-i! În - TopicsExpress



          

S-au revăzut după 30 de ani, au petrecut, şi iată-i! În urmă cu câteva luni, un cetăţean plecat să-şi facă un rost mai bun în altă ţară, m-a contactat online şi m-a rugat să-l ajut să-şi anunţe foştii colegi de clasă că anul acesta se împlinesc 30 de ani de când şi-au spus la revedere, băncile liceului rămânând în urma lor, pline de alte şi alte generaţii care au învăţat carte şi meserie acolo. Fiindcă, din păcate, de prea puţine ori mi s-a întâmplat să aud că unii foşti colegi s-au mai întâlnit şi după atâta amar de vreme, impresionată, am decis să-i public un articol care să includă şi anunţul...Facebook s-a dovedit a fi şi de-această dată de un real folos. Aşa se face că în zi de 19 iulie, cei pe care-i vedeţi în fotografiile alăturate s-au adunat laolaltă, care de pe unde s-a „aşezat” cu familia, şi-au pus de-o petrecere de pomină. Lacul Iezer, înţeleg, le-a legănat amintirile prinse a se depăna, târziu în noapte, la ceas de taină...După câteva zile, cel care a fost şi rămâne-n amintirea colegilor ca fiind iniţiatorul şi „sufletul” întâlnirii mi-a transmis câteva fotografii care vin să întregească imaginea bucuriei cu care a fost organizată revederea, prin asta înţelegând chiar şi că măcar un perete al liceului a fost tapetat cu poze înfăţişând trecerea nemiloasă a timpului... „Mi-am împlinit visul după doi ani de căutări şi muncă. Sunt foarte fericit şi, după atâta timp, liniştit. Deja mă gândesc la REVEDEREA de 35 de ani, pe care doresc să o realizez.” ...
Posted on: Mon, 22 Jul 2013 10:55:03 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015