Sa descriu perfectiunea ? .... Mă topesc după ploaie. Acum câţiva ani o detestam. Eram unii din aceia pe care ploaia doar îi uda. Sufletul meu a început să înţeleagă şi să iubească ploaia. Iubesc ploaia aceea sfântă de vară. Furioasă şi scurtă. Ploaia aceea rece cu valenţe călduţe din pricina soarelui care nu şi-a şters încă urmele. Detest în schimb ploile mohorâte de toamnă, fără vlagă, care nu fac decât să anuleze prezentul şi viitorul, lăsându-te în lipsa de speranţa şi în neputinţa trecutului. Când lumina dumnezeiască a furtunii atinge pământul, sufletul întreg îmi e iluminat. Fulgerele îmi dau viaţa înapoi. Uneori am senzaţia că exist, dar nu trăiesc. Când fulgeră, întreaga mea fiinţa renaşte pentru a trăi. Mă sperie tunetele exact cum mă sperie vâltoarea vieţii după care însă tânjesc.. Mă sperie tunetul pentru că atunci fricile mele prind glas. Şi atunci îmi vine să fug în liniştea plăpumii mele. Aşa cum am fugit de multe ori în faţa fricilor mele. Nu am talentul necesar pentru a putea transpune pe hârtie toate senzaţiile. Pot doar să împărtăşesc puţinul pe care îl pot articula. Restul rămâne undeva blocat în mine, ca şi cum narcisismul meu s-ar opune să va dau şi vouă mai mult frumos din mine. Plouă tare, aprig aşa cum tu te scurgi în mine! Deschid fereastra, întind mâna şi simt picăturile violente cum mă plesnesc... Inspir mirosul de rece, de trecut… În ploaie îmi simt şi viitorul, învolburat, hotărât. Simt când plouă! Mă întind ca o pisică printre cearceafuri…Sacadat, se aude acelaşi zgomot al ploii. Nervos, dar care te învie. Ploaia nu e tristă. Ploaia te face conştient de propria ta persoană. Mă gândesc la trecut, la prezent şi la viitor, în acelaşi timp. Fără să mă încurc, dimpotrivă, ploaia îmi spală incoerenţele create în timp. Alteori, nu mă gândesc la nimic. Îmi pun pauză pe gânduri şi doar ascult şi inspir. Ca acum, când va scriu dintr-o cadă umplută cu sare de baie, scăldată într-o lumină suavă oranj, ascultând zgomotul ploii. Ploaia satisface dorinţa mea constantă de a mă uda, fugind departe, într-un haos calm, dătător de viaţa. Aştept clipa când o să ies în mijlocul ploii care cade în mare, fără să-mi pese de frig sau că aş putea răci. Aştept clipa când voi privi marea călcată în picioare de stropi agresivi de ploaie. Eu voi fi în mijloc, udă, încărcată pozitiv, zâmbind, contemplând magia ploii.
Posted on: Fri, 28 Jun 2013 19:58:22 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015