Sbornicul - CULEGERE DESPRE RUGĂCIUNEA LUI IISUS Dumneata eşti - TopicsExpress



          

Sbornicul - CULEGERE DESPRE RUGĂCIUNEA LUI IISUS Dumneata eşti încântat că ţi s-a întors buna stare plină de mângâiere. Asta e firesc să fie aşa. Dar în acest timp, să te fereşti să te apuci de presupuneri pline de visare. "A! Uite-o! Iată unde stă şi cum arată! Eu însă n-am ştiut!" - Aceasta este un gând vrăjmaş, care lasă în urma lui un gol sau care te face să intri în el. Trebuie să repeţi mereu unul şi acelaşi lucru. Slavă ţie, Doamne, adăugând:Dumnezeule; fii milostiv! - Dacă te vei împiedica într-un asemenea gând, atunci îndată se vor împletici în el amintirile ce-ţi vor spune, cum te-ai ostenit şi cum te-ai abătut, ce ai făcut şi de ce te-ai depărtat, în ce stări buna dispoziţie se arată şi pleacă, în ce situaţii a rămas şi s-a statornicit. Si apoi va urma hotărârea: aşa, eu întotdeauna aşa voi face; şi vei cădea la o părere de sine plină de visuri, că în sfârşit, s-a descoperit secretul bunei stări duhovniceşti şi că e în mâinile dumitale. Dar în rugăciunea următoare se va da pe faţă toată minciuna unor astfel de visuri fiindcă rugăciunea va fi seacă, neîntărită şi puţin mângâietoare. Mângâierea nu va veni decât prin amintirea unei stări de mai înainte, iar nu din stăpânirea ei. Si vei ajunge să oftezi şi să te osândeşti. Iar dacă sufletul nu se va înţelepţi din toate acestea, atunci starea mincinoasă se va prelungi şi darul din nou se va da în lături. Fiindcă o asemenea stare de visuri, arată că sufletul din nou s-a sprijinit pe ostenelile sale, iar nu pe mila lui Dumnezeu. Darul nu este întotdeauna dar nu e legat de nici o osteneală. Cine îl leagă de osteneală, acela tocmai pentru acest fapt nu se poate lipi de el. Întipăreşte-ţi bine în minte acest adevăr.
Posted on: Wed, 24 Jul 2013 06:28:42 +0000

Trending Topics



ight:30px;">
Hey guys! So this past December, I successfully defended my Ph.D.
Police issue traffic notification for Pravasi Bharatiya Divas &
This is kinda related lol....I was googling bomber nose art and
Seagate L01V200 Maxtor 200 GB Ultra ATA/100 Internal Hard Drive
Nếu cậu bận: _Không thể nhắn tin hay gọi điện cho
*´¨) ¸.•´¸.•*´¨) ¸.•*¨) (¸.•´ (¸.•` ¤
THE APOSTLE PAUL SAID I HAVE LEARNED HOW TO BE CONTENT IN EVERY
This I am finding true, he works everything for your good and His
We offer the following services in Hurghada: 1. Interior
sam rainsy bup oi khua pan ako ksor kok hang john MCccain

Recently Viewed Topics




© 2015