Scrisoare cu ultima fotografie Priveşte, mama mea, şi tu, iubito Această ultimă fotografie, Nici eu nu ştiu pe unde am făcut-o Nici fotograful, de-l întreb, nu ştie. Ştiu însă că lumina-i este semnul Sau blitzul, dacă vrei, de mortieră Ce a ţintit în vreo trei cuie lemnul La cel dintîi atac spre barieră. Citiţi la flacăra ce vă-ncălzeşte Un strigăt scris cu lacrima pribeagă Şi parcă un abis se dezveleşte Şi intră-n el, deodată, lumea-ntreagă. Priveşte mamă, dacă dor îţi este Şi mai citeşte, dacă vrei, ce scrie, Poate aşa va fi, doar o poveste Şi asta-i ultima fotografie. Iubita mea, nu-ţi ţine jurămîntul Dacă va fi să uit să vin acasă, Să baţi mereu, în lung şi-n lat pămîntul Să pot uita durerea ce m-apasă. Acesta, mamă, este adevărul, Aşa mi-e scris de sînt în capul listei, La voi, acasă, e în floare mărul Şi-aş vrea să stau şi eu pe pragul prispei. Dar poate o să stea, cîndva, acolo, Această ultimă fotografie, Şi am să fiu şi eu, dar mai încolo, Că nu mai am azi timp spre a-ţi mai scrie. Şi plec şi las aici, acum, scrisoarea Şi-au s-o trimită alţii către tine, Eu plec să-mbrăţişez îndepărtarea Pe puntea dezrobirii de suspine. .............................................................................. Acum, iubită mamă, fii tăcută Îmi pare rău, aşa a fost, şi-i scris, Că doar o schijă roşie şi mută M-a-nvăluit cu negrul ei abis.
Posted on: Sat, 23 Nov 2013 07:02:17 +0000