Se anunţă zile grele pentru guvernanţi. Deşi până acum, - TopicsExpress



          

Se anunţă zile grele pentru guvernanţi. Deşi până acum, Executivul Victor Ponta, susţinut puternic în Parlament de majoritatea deţinută de Uniunea Social-Liberală, nu a fost contestat în stradă, în această toamnă lucrurile s-ar putea schimba. Angajaţii de la metrou se pregătesc de proteste: pe 17 septembrie vor declanşa greva de avertisment, iar pe 30 septembrie va fi grevă generală. La proteste vor participa şi angajaţii RATB, nemulţumiţi de nivelul salariilor, la fel ca angajaţii Metrorex. La fel de pregătite să iasă în stradă sunt şi cadrele medicale, care ameninţă că vor declanşa proteste ample în cazul în care nivelul salarial nu va ajunge la o cotă decentă. Reprezentanţii angajaţilor din cadrul Metrorex, dar şi cei ai Regiei Autonome de Transport Bucuresti (RATB) sunt decişi să întrerupă total lucrul pe 30 septembrie, în cazul în care nu primesc un răspuns favorabil la cererile lor privitoare la nivelul de salarizare. Înainte de a intra în grevă generală, sindicaliştii ameninţă cu o grevă de avertisment de două ore. Astfel, pe 17 septembrie, de la ora 4.00 până la ora 6.00, mijloacele de transport în comun de suprafaţă şi subteran ar putea să nu circule. Sindicaliştii Metrorex sunt nemulţumiţi că salariile nu le-au fost indexate cu rata inflaţiei, iar de la sfârşitul lunii martie nu le-a mai fost prelungit contractul colectiv de muncă. În ultimii cinci ani, la Metrorex, fondul de salarii a fost blocat, respectiv din 2008 şi până în prezent, şi nu numai că nu s-au făcut majorări de salarii, ci s- a şi renunţat la al 13-lea salariu, la prima de Paşte şi la cea de Crăciun, care erau cuprinse în contractul colectiv de muncă. La rândul lor, angajaţii RATB sunt îngrijoraţi de soarta lor. Potrivit liderului sindicaliştilor, Vasile Petrariu, anul acesta regia se află într-o “situaţie fără precedent, pentru că peste 3.500 de oameni trebuie daţi afară până la sfârşitul anului pentru ca regia să funcţioneze”. Liderului sindicaliştilor RATB a mai precizat că “va fi o toamnă foarte fierbinte şi semnalul tras către autorităţi este acela de a încerca rezolvarea problemelor”, pentru că cetăţenii sunt cei care vor suporta toate consecinţele unor eventuale măsuri privind întreruperea activităţii. Medicii, gata de proteste Colegiul Medicilor din România (CMR) a trimis celor 40.000 de cadre medicale, membre ale organizaţiei, scrisori semnate de preşedintele Vasile Astărăstoae, prin care îi anunţă că vor fi organizate proteste în stradă, calendarul detaliat al acţiunilor urmând să fie stabilit. Preşedintele CMR, Vasile Astărăstoae, le transmite colegilor că numai cine vrea să fie surd şi orb nu observă că, în România, profesioniştilor din sănătate li se oferă venituri mici, muncă epuizantă, lipsă de respect şi, în final, recomandarea de a-şi lăsa familia şi a pleca în pribegie în străinătate. “În această toamnă, începem o bătălie lungă şi grea. ştim că în această bătălie împotriva noastră se va utiliza dezinformarea, demagogia şi populismul. Seva spune că într-o perioadă de criză solicitările noastre sunt exagerate, omiţându-se faptul că tot în aceeaşi perioadă de criză guvernanţii găsesc fonduri pentru instituţiile de forţă cu ajutorul cărora doresc să îşi impunăpunctul de vedere. Ştim că locul profesioniştilor din sănătate este lângăpacienţi, şi nu în stradă. Dar atunci când forţa argumentelor nu există pentru urechile decidenţilor, este necesar să le afirmi în stradă. (…) Iată de ce trebuie să fim toţi, împreună, în Piaţa Publică!”, se mai arată în scrisoare. Pe 6 august, CMR anunţa că angajaţii din sistemul sanitar vor participa,între 18 şi 24 septembrie, la pichetări în toate judeţele din ţară şi în Capitală, în faţa Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului de Finanţe, iar în octombrie va fi organizat un miting la Bucureşti. Principala nemulţumire a personaluluisanitar este legată de nivelul salariilor.
Posted on: Thu, 12 Sep 2013 20:50:48 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015