Se pare că azi m-am trezit sub semnul nevoii de a înțelege, de a-mi reaminti, de a mă reașeza în lumina înțelepciunii trezitoare de bucurie, încredere și liniște. Dacă am simți, până în moleculă, acest fel de a percepe iubirea, de câtă suferință n-am fi scutiți... Pentru că da, cele mai mari suferințe ne vin din așteptările noastre, din visele pe care le legăm de o persoană și de bucuria condiționată de realizare acelor așteptări. Și când se vede cel mai bine acest lucru dacă nu în ancorarea într-o relație toxică sau suferința unei despărțiri? Pentru că cel mai greu nu e să te desparți de o persoană, ci de toate visele și speranțele pe care le-ai legat de acea persoană, de cererile, așteptările de care ți-ai condiționat bucuria. Doar dacă, atunci... e formula care ne indică foarte clar că suntem pe drumul greșit al condiționării bucuriei tale. Știu, prea bine știu, cum nu reușești să renunți la ceea ce ti-ai fi dorit să se întâmple. Și cum speri până la ultima fărâmă de speranță că, dacă ceva s-ar schimba, atunci... Doar dacă, atunci... e formula care ne indică foarte clar că suntem pe drumul greșit al condiționării bucuriei tale de ceva ce nu depinde de tine, de schimbări care nu sunt supuse influenței tale, de certitudini pe care nimeni si nimic nu ți le poate oferi. Când te trezești, înțelegi că doar în tine poți schimba ceva, că durerea nu înseamnă iubire. Tot ce poți face e să te eliberezi, să arzi și să renaști într-o nouă atitudine. Cea în care știi că tot ce dăruiești e ceea ce contează. Și dacă ceea ce dăruiești nu se întâlnește în darul celuilalt, atunci... nu este iubire. Ci, doar o relație în care frica de singurătate, nevoia de a depinde de cineva, dorința de a aparține cuiva ori de a lua în posesie, ca și cum oamenii ar fi lucruri materiale, ca și cum menirea noastră este să ne împlinim nevoile sacrificând sau, cine știe, exploatând slăbiciunile, hrănindu-ne pe seama nevoilor celuilalt. Și când frica ne ține departe, încă nu suntem liberi, încă nu știm cum să dăruim, să ne lăsăm în bucuria a ceea ce putem trăi, atenți doar la ceea ce noi putem schimba la noi, fără cereri si revendicări a unor vise pe care tu le ai, or a unor promisiuni pe care le-ai lăsat să trezească în tine așteptări. Pana la urmă iubirea nu e un cadou cu certificat de garanție. E un dar de care e nevoie să avem grijă, pentru a-l face să dureze. În primul rând în noi. Pentru că fiecare e responsabil pentru fericirea proprie. Ca și pentru propria nefericire. Pentru că nimeni și nimic nu are datoria, dar mai ales nu are puterea de a ne vindeca de temerile noastre.
Posted on: Sat, 30 Nov 2013 10:53:18 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015