Se poate spune că metafizica lui Žižek e antimetafizică, pentru sloven este absurd a încerca să teoretizezi totalitatea (i.e. să construiești un sistem care să revendice că explică realul în întregime, cum e de exemplu Hegel: toată istoria e rațională) deoarece întotdeauna va ramâne ceva neteoretizat (un rest necunoscut!). Explică asta în termenii lui Jacques Lacan, prin relația dintre simbolic și real. După Žižek putem să consideram o persoană ca fiind sau o ființă etică dispunând de liber arbitru, sau ca și creatură biologică (strict) determinată, dar nu (simultan) ambele. Acestea sunt interpretari simbolice ale realului, căi de a folosi limbajul (de asta-i simbolic – termen al lui Lacan) pentru a înțelege ceea ce e non-totalitatea (particularul care nu este/nu poate fi înscris într-un sistem) care nu poate fi înțeleasă în întregime prin descriptie (prin cuvinte). Pentru Žižek, realul nu este ceva care să poată fi înțeles în mod diferit în funcție de punctul de vedere ales (persoana ca ființă etică vs. biologică determinata); realul este mișcarea (de translație) dintre punctele de vedere distincte - vederea din/prin parallaxă. Žižek încearcă să ocolească relativismul susținând că există o tăietură ontologică diagonală între discursuri aparent incomensurabile, care trimite la intersubiectivitatea lor. Asta înseamnă că deși există diverse interpretări simbolice ale realului, acestea nu sunt toate “relativ” adevărate. Žižek identifică două instanțe ale realului: realul obiect(-iv) care nu poate fi simbolizat (transpus în limbaj), și realul simbolic, un set de semnificanți (asta în sens lacanian, invers față de Saussure, adică ca și “ceea ce este semnificat/ce vreau să spun printr-un cuvânt”) niciodată integrat în orizontul de sens al unui subiect (asta în sensul distincției la Kant între conceptul transcendental – care descrie perfect lucrul în sine, fiind asemenea ideii platoniciene –, și schematizarea rațiunii – astea fiind “ideile” noastre finite, limitate). Adevărul se revelează în procesul translatării contradicțiilor (e undeva între aceste puncte de vedere). Adevărul rămâne ceva incognoscibil, dar nu aparține totuși de obiect/lucru în sine, dar nici de subiectul singur (un subiect care pare să dețină o concepție la un moment dat – el crede ceva că-i așa sau nu), ci de intersubiectivitate (nu neapărat prin dialog cu un altul efectiv, ci mai degrabă poate fi suficientă asumarea punctului de vedere a altuia – asta-i moștenirea fenomenologiei lui Husserl). Adevărul e mișcarea între punctele de vedere. *A se vedea Slavoj Žižek: The Parallax View
Posted on: Tue, 24 Sep 2013 00:27:59 +0000
Trending Topics
© 2015