Seară de iulie la Mamaia Paşii mei nu au aripi de îngeri Despic - TopicsExpress



          

Seară de iulie la Mamaia Paşii mei nu au aripi de îngeri Despic două mări negre, luna îmi arată calea Plaja e un câmp de ciuperci printre lemne moarte Îmi pun gândurile în nacela lampioanelor zburătoare Furnicile omeneşti se plimbă pe faleza ofertelor Marea se oglindeşte liniştită pe chipuri vesele sau sobre Ochii mei asaltaţi de atâta mişcare Respect pentru cei care adună gunoaie Terase cu stare şi muzică de soi Trenuleţe, caleşti şi câte-o maşină de fiţe Siluete cochete, burtihane selecte Măşti de seară pe timp de vară Bazar cu porumb fiert şi hamsii Hot-dog, alimentare şi farmacii Câte-o vioară mai plânge naiv, stârnind dărnicia Numai nisipul se odihneşte, răcorit de dogoarea zilei Eu adun zâmbete de pe chipuri fugare Mângâi copiii pe creştet, plimb tinerii pe buzele mării Un copil exclamă : picură, tati! Mai plânge şi cerul, vreau o îngheţată! Trag briza în piept pentru camera fără aer Blitzuri citesc secundele de pe ridurile mele Viaţa se trăieşte cu îndârjire la capăt de ţărm Luminiţele ard timpul nopţii în straturi Felinare pe chipuri vopsesc fericirea în galben Marea îşi dansează tangoul alături de mine Sunt actorul care lipseşte din propria-i piesă Spectatorul din primul rând Altfel, nimic despre tine…
Posted on: Sat, 03 Aug 2013 08:52:55 +0000

Recently Viewed Topics




© 2015