Sfaturi de la medic Cu cât un medic știe mai multă medicină, cu atât e mai puțin capabil în a acorda sfaturi pacienților sau populației generale. La prima vedere avem de-a face cu un oximoron. Cum o persoană care știe mai multe nu poate elibera aceste informații sub formă de sfat? Nu ar trebui să fie învers? Vă voi explica imediat, o să o luăm cătinel sau băbește, dacă vreți… În viața medicală de zi cu zi, pacientul vine, medicul colectează date, își formează niște diagnostice și apoi compune o schemă de tratament. Rezolvă problemele bolnavului complet sau le ameliorează, apoi îl trimite acasă cu un tratament à la long, trecut pe o scrisoare medicală sau direct pe rețetă. Chiar la sfârșit, orice pacient așteaptă sfaturi, fără excepție. Dacă e dislipidemic, hipertensiv și cu insuficiență cardiacă, medicul îi spune să evite grăsimile, sarea și apa în exces. Scurt și la obiect, nu? Ei bine, aici intervine partea cu adevărat frumoasă. Într-o hipertensiune, aportul de sare trage, grosso modo, apa în vasul sangvin, mărind presarcina (debit către cord) și implicit postsarcina (coloana sangvină de după cord, începând cu aorta) – rezultatul fiind creșterea tensiunii arteriale. Sfatul de a reduce / elimina sarea pare corect, dar nu e chiar așa. Mulți oameni, fără să intru în detalii moleculare, nu fac tensiune mare chiar dacă ingeră mari cantități de sare, pentru că metabolizarea sodiului nu urmează un pattern fix pentru toată lumea. Sfatul pică. Cei care au colesterolul mare, primesc sfatul de a evita grăsimile. O parte din colesterol se formează în organism, prin procese metabolice. O parte este aport exogen, din alimente. Știu persoane, chiar medici, care mănâncă exemplar și au colesterolul mărit. Metabolismul lipidelor are încă giumbușlucuri pe care nu le știm. O infecție cronică poate scădea nivelul lipidelor prin interacțiuni moleculare la nivel de citokine și alte elemente ale cascadei inflamatorii. Un medic care pe buletinul de analize vede un colesterol total de 94 mg/dl și un LDL colesterol (cel rău – termen popular) de 50 mg/dl, ambele la niveluri chiar suboptimale, ce sfat va da pacientului, să consume grăsimi oricât de mult? Fără procesul inflamator, colesterolul ar fi fost de patru ori mai mare, probabil. Unde mai e fundamentul sfatului aici? El pică. O insuficiență cardiacă face un cerc vicios, organismul realizând o retenție hidrosalină care nu îl avantajează – apă multă în vas, travaliu suplimentar pentru cord, lichid trecut în edem etc. Se recomandă 1 – 1.5 L de lichid. Nu e chiar așa, după cum am menționat la hipertensiune. O stare de hiperaldosteronism (SRAA, efector aldosteron pe pompă sodiu/potasiu) va păstra lichidul, un hipoaldosteronism va favoriza diureza și eliminarea apei. Lucrurile sunt relative. Sfatul cam pică. Vedem peste tot mare vervă cu mișcarea. Exerciții cardio, în care trebuie să duci pulsul la 80% din 220 – vârsta în ani, pentru efecte optime. Oare? Medicii japonezi cei mai mari nu recomandă deloc mișcarea, ci o viață după placul fiecăruia. Fă ceea ce îți place și vei trăi foarte bine! ne spun ei. Dacă vrei să lenevești, atunci fă asta. Nu trebuie să îți ambalezi motorul (cordul) pentru că un motor de mașină forțat va ceda. Sună logic, nu? Un studiu pe oameni care au făcut exerciții fizice (distanțe lungi de ski) a arătat că în rândul lor au apărut mai multe aritmii – fibrilații atriale, bradiaritmii cu blocuri atrioventriculare. Unde mai e valoarea sfatului? Obezitatea e corelată cu riscul cardiovascular, asta știm din cărți, așadar un sfat de slăbire pare bine conturat. Adiponectina (hormon-like cu multiple roluri benefice) e invers proporțională cu nivelul țesutului adipos. Obezitatea mai e considerată stare proinflamatorie, factor de risc pentru diabet etc, așadar numai părți negative. Unele studii arată însă că obezitatea protejează pacientul la dializă, în multe intervenții chirurgicale; în caz de perforații digestive, grăsimea omentală în exces poate izola procesul, șuntând o peritonită generalizată. Exemplele pot continua, chiar dacă personal consider subiectul mai delicat – un corp sănătos își reglează masa perfect; aici, fuga omului după gust și consum în cantități mari (cred că e și asta o boală) atrage obezitatea, așa că discuțiile pot ajunge și în alte sfere, dar e totuși multă relativitate la mijloc. Fumat? Ateroscleroză, cancer gastric, cancer pulmonar. Toate pot apărea la nefumători. Toate pot să nu apară la fumători înrăiți. Știm niște mecanisme generale, dar nicidecum susceptibilitatea fiecăruia, interacțiunile cu alte elemente care potențează riscul, cu factori genetici. Cafeaua? Mii de studii spun că îmbunătățește activitatea corticală, previne accidentele vasculare cerebrale, chiar crește longevitatea. Altele relevă că din contră, cofeina e corelată cu o rată mai mare de AVC-uri, cu hipertensiune arterială, cu creșterea secretiei de gastrină, deci indirect aciditate gastrică și risc de gastrite/ulcere pe fondul unor mecanisme de apărare diminuate. Napoleon consuma vreo 40 de cafele pe zi. Iorga era și el un mare băutor. Ce să spui când pacientul te întreabă dacă poate bea cafea? Iată numai câteva exemple care demonstrează cuștile în care ne aflăm, ca medici, pe măsură ce știm mai multe informații, rezultate de studii, păreri ale profesorilor de pe alte continente. Ce sfaturi pot eu să le dau pacienților? De facto, nu am nicio bază clară pentru niciun sfat.
Posted on: Mon, 23 Sep 2013 11:45:34 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015