Simt ca trebuie sa scriu, sa exprim, sa surprind. Dar trebuie, in acelasi timp, sa alerg, sa ma-mpart, sa impac existenta cu cerintele mele. Nu vreau sa ma limitez, n-as vrea sa traiesc cu acest "trebuie". Si asta pentru ca avem timp... Avem timp sa uram, sa barfim, avem timp sa regretam, sa judecam. Avem timp sa luam decizii si sa revenim asupra lor, sa ne facem iluzii si sa le transformam in cenusa, sa facem ce trebuie si mai putin ce vrem. Avem timp sa murim... Iar de-aici se naste frustrarea: nu avem secunde suficiente pentru noi; pentru ochii nostri, pentru inima noastra, pentru linistea noastra. Iar intr-o buna zi ne vom regasi privindu-ne din exterior, uimiti de propria persoana. Imi dau seama ca intre ceea ce simt si ceea ce fac este o prapastie uriasa. Nu asa mi-am dorit eu sa-mi fie drumul vietii, dar nici nu am luptat sa mi-l schimb. M-am lasat purtat de val. Nu o sa dau vina pe soarta, dar daca s-a intamplat asa, sigur a fost cu un scop anume pe care o sa-l descopar eu mai devreme sau mai tarziu. Nu am regrete, am numai nostalgii ....si intr-adevar, ceea ce avem acum, viata pe care ne-o traim, este produsul mintii noastre...este lumea ce ne-am creat-o cu ajutorul nostru si a celor din jur. Contributia noastra este mica....restul este mana destinului. Sa nu regretam ceea ce avem...sau sa plangem dupa ceea ce nu am avut....chiar daca exista o asa de mare diferenta intre ceea ce ne-am dorit si ceea ce ni s-a oferit. Mergem inainte si ne bucuram de ce ni se mai poate intampla in drumul ce ni l-am croit. Dar cum ziceam, ma grabesc...sa scriu...sa exprim...sa surprind...!
Posted on: Sat, 22 Jun 2013 19:40:31 +0000