Sonet I Afarã-i toamnã, frunza-mprãstiatã, Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri; Si tu citesti scrisori din roase plicuri Si într-un ceas gândesti la viata toatã. Pierzându-ti timpul tãu cu dulci nimicuri, N-ai vrea cã nime-n usa ta sã batã; Dar si mai bine-i, când afarã-i zloatã, Sã stai visând la foc, de somn sã picuri. Si eu astfel mã uit din jet pe gânduri, Visez la basmul vechi al zânei Dochii; In juru-mi ceata creste rânduri-rânduri; Deodat-aud fosnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scânduri... Iar mâni subtiri si reci mi-acopãr ochii. de M.E
Posted on: Thu, 19 Sep 2013 09:41:03 +0000