Spiritul banilor Mulţi atribuie banilor multiple înţelesuri: „ochii dracului”, „sângele care mişcăeconomiile” iar în zilele noastre,”moneda de plată a dragostei şi a căsătoriei”Când te gândeşti la bani, evident că nu există cuvinte de relatare mai deosebită şi de caracterizare a banilor decât prin asemănarea cu cele mai materialiste obiecte de pe pământ. Şi totuşi în spatele banilor stă şi un gram de spirit, de intangibil, pentru că se zice printre cei avuţi că banu nu iese dacă nu e gâdilat de o virgină. Pai dacă ne uităm pe bancnotele diferitelor ţări, ele încorporează simboluri ale artei, ale muzicii, ale istoriei, nu există bancnote care să nu reliefeze ceva ce ţine de domeniul culturii şi mai puţin succesul vreunui inventator finanţist celebru. Chiar dacă banii se numără în urma unei tranzacţii, girată de o negociere de excepţie, de vânzarea celei mai la modă vestimentaţii sau de cel mai puternic automobil, întotdeauna oamenii când plătesc cu o monedă sau o bancnotă, preţul unui obiect sau orice altceva, ei dăruiesc preţul unei aşteptări izvorâtă din interiorul motivaţiilor personale, ce ies din adâncul subconştient. Ancuţa, era o fată tare, tare neîncrezătoare când făcea gestul plăţii vreunui obiect. Părinţii ei considerau că din cauza aceasta nu reuşea să se căsătorească, că de fiecare dată când era pusă în situaţia să plătească vreun ban, fie că îl dădea vânzătorului de la brutăria din faţa casei ei, fie că mergea la vreo benchetuială, Ancuţa de fiecare dată era reţinută să plătească preţul care i se cerea. Ce era oare în capul Ancuţei! de ce se despărţea ea aşa de greu de bănuţii cu care ea trebuia să plătească câte ceva. Ancuţa de fiecare dată când primea bani să cumpere câte ceva, parcă nu i venea să-i dea, niciodată nu se ducea imediat să cumpere cele pe care le solicitase ai ei la un moment dat sau în alte împrejurări când mătuşa ei cu diverse ocazii, sărbători i mai dădea nişte parale să îşi cumpere şi ea cele necesare de îmbrăcăminte, ca să fie şi ea pregătită ca de sărbătoare, cum se pregăteau celelalte fete în veşminte noi. Dar ea, ba şi le cumpăra mai târziu, uneori nu şi le cumpăra deloc, ea ţinea banii, i strângea ban pe ban, dar ce făcea Ancuţa cu banii, că nu se dădea nici în spectacol? Sătenii au dus vorba că la început nu facea chiar nimic, i punea la batistă, dar dintr-o dată Ancuţa a început să cumpere la pormonele. Vasilică al lui Ionel a urmărit-o într-o zi la târg, când ea îşi cumpăra un portofel din piele de mistreţ, tare s-au mai amuzat flăcăii satului pe seama achiziţiei Ancuţei. Unul făcea aluzie la Ancuţa că era al o sutelea pormonel, că ea strângea bănuţii în mai multe pormonele care erau din diverse animale sălbatice pentru că ar fi aflat din spusele satului, că Ancuţa ştia ea un obicei, un ritual că spiritul acelui animal din care era confecţionat pormonelul, o ajuta să-i vină bani din orice împrejurare. Băieţii satului făcuseră o curiozitate pe seama Ancuţei, pentru că ea ştia secretul înmulţiri banilor iar ei deşi munceau nu obţineau banuţii pe care i avea Ancuţa pitiţi prin pormonele. Până când într-o zi, unul dintre cei mai de seamă flăcăi ai satului hotărî să fure inimaAncuţei, nu că i-ar fi plăcut de ea ci mai mult să–i afle secretul banilor ei. O invită Nelu pe Ancuţa la un pahar de bere, la cârciuma lui nea Sandu de lângă grajdurile cu bălegar ale lui Nea Mitică, că atunci când te duceai să beai ceva ca după o zi de muncă, te opreai la crâşma plină de miros de bălegar a lui nea Sandu, trebuia să scurgi repede băutura din pahar şi apoi să pleci iarăşi la muncă sau chiar acasă. Alţii se zăpăceau de goleau toată băutura lui nea Sandu, că tocmai asta era şi scopul acestui miros, nea Sabdu îl recomanda chiar, zicea că-i natural, şi că dă tărie la bere. I povestea Nelui lui Ancuţa, cum într-o zi nea Sandu a trebuit să comande toate berile din stocul fabricii care îl aprovizionează, că aşa de mult îl vrăjise mirosul de balegă al lui nea Sandu, şi credea el acum în gândul lui că doar o s-o determine pe Ancuţa să-i spună secretul ei. Ancuţa deşi sorbise şi ea patru halbe de bere, nimic de secretul ei, nu spunea, Nelu nici că mai rezistă şi o întrebă: Mă Ancuţo, ce faci tu cu atâtea pormonele, e vreo pasiune de a ta sau chiar ai şi ce pune în ele ! , zise Nelu ironic. Ancuţa s-a descris ca cea mai disciplinată fată din neamul ei, fata care se înţelege bine cu toţii, cu mătuşa, cu Irinuca şi cu bunica şi cu unchiul cărora spunea ea, că le ţinea ordinea printre monetarele lor. Nelu o asculta cu atenţie şi pasiune, ce i se părea ciudat lui Nelu era că, Ancuţa nu se îmbăta dar nici secretul ei magic nu-l destănuia aşa uşor deşi lăsa impresia că ceva spunea, touşi ea mai lăsa şi cealaltă impresie, adică că ar mai fi ceva de spus şi lăsa ea loc ca pe viitor. Şi aşa a trecut vara, seara de seară cu Ancuţa la crâşma lui nea Sandu, a cheltuit Nelu toată agoniseala cu Ancuţa, că după ce a tras el line şi a văzut că a rămas lefter, Nelu iar fi cerut bani lui Ancuţa, iar Ancuţa i-ar fi reproşat că doar i-a băut dar Nelu zicea din răsputeri, dar pe toţi mă Ancuţ-o!!! Ancuţa venea seară de seară cu o altă poveste şi Nelu o asculta până la rândul al douăsprăzecelea de bere, turna în el ca într-un butoi, dar unde turna Ancuţa că zic vorbele că nu era mai prejos la rândurile de halbe ale lui Nelu. Ancuţa le golea pe sub masă, iar Nelu le plătea de două ori, ajunsăse Nelu de plătea halba de bere cât o sticlă de cel mai scump rachiu. Aşa a ajuns Ancuţa renumită pentru pormonelele ei şi când devenea prea cunoscută într-un sat, ea se muta într-un altul şi tot aşa mai departe. În fiecare sat, Ancuţa avea câte două vile şi câte cel puţin o maşină în poartă. De la o fată simplă şi necheltuitoare, a ajuns Ancuţa să golească buzunarele sătenilor şi să facă afaceri mari cu cârmacii. Aşa au ieşti banii la virgina de Ancuţa. Apoi e o vorba că dacă întâlneşti pentru prima data o virgină, nu la bar s-o încerci ci la muncă .
Posted on: Sun, 11 Aug 2013 08:08:21 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015