Spovedania unei curve bãtrâne Eu în materia asta sunt curvã bãtrânã!, declarã la un moment dat d-l Dan Zamfirescu în amplul interviu consemnat de C. Stãnescu si Lelia Munteanu ( Adevãrul literar si artistic din 9 mai 1993, pag.3-5). Materia cu pricina nu era altceva decât activitatea de colaborator al Securitãtii, de care D.Z. se aratã foarte mândru, cu tupeul si cinismul tuturor nostalgicilor ceausisti din aceastã spetã (Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor, Adrian Pãunescu, Paul Anghel, Ion Gheorghe, Paul Everac etc. ). Sunt filolog si securist: douã calitãti care cer precizie, ne pune dumnealui în vedere. Pe calitatea sa de teolog ( doctor în teologie cum însusi se recomandã) pare a miza mai putin, negãsind-o, se vede, suficient de precisã! Probabil cã dacã Ceausescu n-ar fi fost atât de rigid, d-l Dan Zamfirescu n-ar fi ezitat sã devinã teologul oficial al regimului comunist din România si atunci ar fi avut încã un prilej de legitimã mândrie... In numãrul urmãtor al aceleiasi publicatii, d-l Dan Zamfirescu revine cu câteva lãmuriri (pag.10), care nu schimbã însã esential lucrurile, de vreme ce autorul ne asigurã cã nu înseamnã cã neg autenticitatea textului tipãrit si nici nu stirbesc gratitudinea mea atât fatã de conducerea revistei cât fatã de semnatarii interviului (ce i-ar fi îngãduit, pentru prima oarã dupã Revolutie sã-si colporteze necenzurat ideile si convingerile!) Spovedania începe cu recunoasterea activitãtii pe care a desfãsurat-o - - în slujba Securitãtii, începând din 1971. Acolo se aflã chintesenta operei sale (notele mele de acolo, care erau singurele lucruri scrise fãrã cenzurã; partea mea de operã cea mai valoroasã, pentru cã toate analizele politice erau acolo). Ne-am permis sã subliniem cuvântul geniale, pentru cã el poate sugera explicatia psihologicã a cazului D.Z. Dumnealui nu este, ce-i drept, singurul ins genial; e un anturaj de genii în care s-a tot ,miscat (norocos, de!), geniali, mai fiind si Paulicã, sau, mã rog, Don Paulicã (nimeni altul decât prozatorul Paul Anghel, despre care D.Z. a sustinut de altfel, în paginile Sãptãmânii de pe vremuri, cã ar fi Lev Tolstoi al românilor!), ca si Nicolaie Ceausescu (sub care, afirmã D.Z., România a fãcut 20 de ani de politicã mondialã, oprind marile puteri din goana lor nebunã spre dezastru si înscriind astfel cea mai mare epocã din istoria românilor: vestita epocã de aur !). Pamfletat genial e si C.V. Tudor (desi România Mare, recunoaste cu întârziere D.Z., dupã ce a publicat în ea un morman de articole, este ca si cum ai face un bordel si ai scrie pe el: Patriarhia Românã). Un spectacol frizând genialitatea ar mai fi si Adrian Pãunescu (Eu îl citesc în fiecare zi cu mult interes. Singura dramã este cã nu reuseste sã fie si un om de stat!). In ce-l priveste pe liliacul Marin Sorescu, lui i s-ar fi cuvenit Premiul Nobel! Vedeti dumneavoastrã, colcãiau (si mai colcãie!) geniile printre noi, iar noi îi credeam paranoici sau lingãi (pupcuristi, ar zice un Cezar Ivãnescu)! De unde se vede cã geniile au rãmas si astãzi tot neîntelese... Vã întrebati poate ce isprãvi a fãcut genialul Dan Zamfirescu? Noi, desi nu-i bãgasem de seamã genialitatea, îl pretuiam pentru câteva cãrti pe care i le citisem (cea despre Invãtãturile lui Neagoe Basarab, Contributiile la istoria literaturii române vechi, mai recenta Ortodoxie si catolicism s.a.), dar din mãrturisirile dumnealui reiese cã altele sunt cele ce-l reprezintã cu adevãrat (de care noi fie nu stiam, fie preferam sã uitãm): pe lângã notele informative de la Securitate volumul ditirambic pe care i l-a închinat lui Ceausescu, Un om pentru istorie (Eu n-am nimic de retras din ce-am scris în cartea aceea, precizeazã dumnealui!), apoi un recent text esential despre Blaga (cenzurat însã, din invidie tovãrãseascã, de cãtre Vadim, pentru cã - ne lãmureste D.Z. - îmi dãdea mie o anumitã aurã!), cele 292 (sau 279) de pagini scrise de dumnealui din Istoria literaturii române a lui G. Ivascu (care, sãrmanul, Dumnezeu sã-l ierte, nu prea avea condei!), dar mai ales recenta prefatã la Istoria Miscãrii Legionare scrisã de un legionar (Un prieten cu care m-am întâlnit de curând îmi spune: Domnule, extraordinar! Le-ai pus legionarilor lespedea e mormânt! Prefata aceasta a mea este într-adevãr lespedea de mormânt pusã de un nationalist român peste Miscarea Legionarã). Adevãrat stabiliment nationalist de pompe funebre! Aci meritã sã ne oprim un pic, cãci asa ispravã nu-i de colea! Va sã zicã preotul Palaghitã (semnatarul Istoriei cu pricina) l-a demonizat pe Horia Sima, dar, spre indignarea lui D.Z., a umblat sã-l sfinteascã pe Corneliu Codreanu. D.Z. îl demitizeazã la fel de popeste si pe acesta din urmã, cu constiinta de cioclu misionar, completând, chipurile, operatia de aneantizare a legionarismului: I-am pus lui Codreanu aceastã lespede. Nici o noutate, domnule Dan Zamfirescu! Noi de ciocli nu ducem lipsã! Din 1938 încoace peste Codreanu se pune lespede dupã lespede (de la cea de ciment a lui Carol II si Armand Cãlinescu si pânã la cea de abjectie fariseicã pe care întelegeti s-o revendicati) – si tot n-ati reusit îngroparea lui definitivã! Iar dacã crestinismul românesc a fost jertfã , cum bine spuneti, cine s-a jertfit în acest secol, de bunã voie, mai mult ca legionarii? Gasca de genii din care faceti parte?! Mai sustineti cã legionarismul ar fi pus la un loc programatic, Evanghelia si pistolul, reprezentând un segment bolnav al nationalismului românesc. Sã fi fost Ceausescu al dumneavoastrã segmentul sãnãtos?! Chiar credeti cã Zelea Codreanu (cãruia mai mult decât uciderea lui Manciu în legitimã apãrare nu i se poate imputa nimic personal) a fost un criminal mai odios decât sceleratul din Scornicesti?! Si dacã tot vã lãudati cu punctul de vedere crestin, cum se explicã totusi cã acel crestinism bãrbãtesc al lui Stefan cel Mare (degrabã vãrsãtoriu de sânge nevinovat) l-a dus la: sfintenie? Sau cum se explicã, dacã sunteti atât de consecvent crestin, admiratia nedisimulatã pe care o aveti pentru solutia radicalã, dar invidiabilã a lui Mihai Viteazul, când cu cãsãpirea creditorilor mai mult sau mai putin evrei? Ce se întâmplã cu precizia dumneavoastrã de filolog si securist? Dar nãzdrãvanele temeritãti ale lui D.Z. nu se opresc aici. Ne mai e dat sã aflãm (fãrã sã se producã vreo dovadã palpabilã: Eu personal n-am vãzut dosarul, dar cineva mi-a spus cã l-a vãzut!) cã imprevizibilul Marian Munteanu, Eckermann-ul modern, ar fi fost colaborator înrãit al Securitãtii ( Dupã fiecare plimbare cu Petre Tutea fãcea nota informativã, sustine D.Z.; oricât de multe s-ar explica însã într-o astfel de perspectivã, M.M. rãmâne, pânã la producerea probelor, un ilustru calomniat, iar D.Z. un ilustru calomniator; nu stim dacã se poate spune cã M.M. n-are cap, dar cu a sa mare ambitie personalã si mare vocatie de lider, pare mai captivant decât capabilul D.Z); cã ã utea si Noica ar fi lucrat si ei direct cu Securitatea; cã un Radu Câmpeanu si un Corneliu Copsu ar fi reprezentat douã culmi ale delatiunii; cã Eminescu ar fi fost primul comunist din România, nu Gherea, fiindcã a pus în versuri Manifestul Comunist, în Impãrat si proletar - poem pe care, hotãrât lucru, genialul D.Z. ori nu l-a citit pânã la capãt, ori l-a citit ca un ageamiu!); cã Nae Ionescu, pe când zãcea în lagãr, alãturi de legionari, dintr-o notorie si liber-consimtitã solidaritate, i s-ar fi adresat lui Armand Cãlinescu, într-o scrisoare, cam asa: Mai dã-i în mã-sa de legionari, dã-mi si mie un post de ambasador! s.a.m.d. Confuzia de planuri si de valori, pe fondul unei hipertrofii a eu-lui, pare sã fie, în ultimã instantã, marea specialitate a d-lui Dan Zamfirescu. Sã crezi cã românii sunt , la concurentã cu evreii, cã Eugen Ionescu e cel mai mare evreu al celei de-a doua jumãtãti a secolului XX, cã Paul Anghel e un al doilea Lev Tolstoi, cã Eminescu ar fi fost în acelasi timp nationalist si comunist (ca Ilie Neacsu, bunãoarã), cã, în ierarhia sui generis a istoriilor noastre literare, Iorga ar sta înaintea lui Cãlinescu (iar volumul Ivascu-Zamfirescu pe locul trei), cã Elena Ceausescu (acea nenorocitã) ar fi putut fi convertitã la o ambitie culturalã, ba chiar prefãcutã într-un mit cultural, cã generalul Plesitã stãruie în mintea contemporanilor ca o figurã luminoasã, în vreme ce Crez de generatie de Vasile Marin nu se poate citi decât pânã la pagina 50 - toate acestea si-ar fi putut gãsi locul în ungureasca Istorie culturalã a prostiei omenesti sau în jidovitul Eseu pentru lumea lui Caragiale! Nu stim dacã Miticã getic exista deja la Tomis, cum presupunea G. Cãlinescu, dar apare tot mai cert cã miticismul este o trãsãturã a noastrã tot mai specificã si cã sub semnul lui tindem sã pãsim în al treilea mileniu, mai destepti si mai precisi ca niciodatã... V.A.M. Via Miscarea net
Posted on: Tue, 05 Nov 2013 14:33:37 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015