Stau mai mult pe-acasă decât de obicei. E linişte. Din acest motiv, reacţionez prompt la soneria telefonului sau cea de la uşă. Aşa aflu tot ce e nou şi ingenios ĩn materie de asigurări şi altele. La interfon a zis o voce de femeie că e Gabi şi nuştiu mai ce, că n-am reţinut. Mă gândeam că o fi ceva cu cheltuielile administraţiei, curăţenia pe scară, mai ştiu eu ce. După două minute sună la uşă. Două femei cu Bibliile ĩn mână. Recunosc imediat genul de “omu cu Biblia”. Nu mai ştiu exact dacă m-am amuzat, m-am crispat sau doar m-am mirat usor….Asta pentru că acum câteva zile, când ĩncă era soare, am ieşit cu o prietenă ĩn Piaţa Muzeului, la terasă, la un mult râvnit frappe. Cât am stat acolo, savurând razele soarelui şi compania şi momentul, m-au tot asaltat bunii samariteni ai unor cauze nefericite. Oh da, ştiu. Suntem ĩn Valea Plângerii şi omul a fost condamnat, odată cu izgonirea din Eden, la muncă silnică. E sărăcie multă, ştiu. Mizerie şi boală şi suferinţă. Ştiu. Dar….eu, uneori, mă aşez pe un scaun, la o masă şi cer un răgaz universului. Un timp suspendat, numai al meu, clipe de inconştienţă, de soare şi tăcere. Aşa că am devenit treptat iritată. Plecând, la semafor m-a acostat o tanti tuciurie(de alfel robustă şi foarte ĩn putere ) cu nişte ofilite flori, să mi le vândă. Am zis nu, mulţumesc. Ea a insistat cu să-ţi ajute şi să-ţi facă şi să-ţi dreagă. Eu repet – Nu ! Se postează drept ĩn faţa mea şi dă-i ĩnainte. Noi, ăştia cu copii, victimele favorite. “Hai doamnă, să-ţi trăiască, să-ţi crească” şi tot aşa. Hai să-l mituim pe Cel de Sus cu un bucheţel de flori, să vadă ce de mai sufleţele suntem noi. Nu-mi place şantajul, nici ipostaza de victimă. Aşa că am răcnit la femeie din toţi rărunchii mei un NUUUU fioros de mă puteai auzi de la patru străzi. “ Pfai, zâci că eşti Sătana !!! “ ma apostrofează mahalagioaica.” Ei na !!!! Sătana ţi-ar fi cumpărat florile şi-apoi ţi-ar fi şoptit să-ţi iei o pauză de ţigară pe banii munciţi de mine. Sătana e subtil şi alunecos, aşa să ştii, mamaie, nu eşti tu cu astea.” Na bun. Aşadar cele două femei cu Bibliile au fost o coincidenţă amuzantă. Dacă le refuzam politicos, s-ar fi ĩntristat pentru sufletul meu hain şi-ar fi purces la rugăciuni care , ĩn mod absolut inutil, le-ar fi consumat timpul misionaristic. “Avem să vă spunem o veste bună. “ Ahaam. N-am râs ca o hienă. M-am abţinut eroic. “Ştiţi dumneavoastră cine este Dumnezeu ? “ Regret, nu e o chestiune de abordat ĩntr-un mod aşa de frivol. Mă deranjează oamenii care au impresia că ei ştiu mai bine cine este Dumnezeu . Sau că l-ar putea cumpăra cu nişte vorbe-n vânt, nişte flori de camp. Sau că ar avea dreptul să-ţi explice lucruri de care n-au habar. “Ah, ok, dumneavoastră credeţi că ştiţi? Vă ascult.” Răspunsuri superficiale, simpliste, nedocumentate, neverificate. Ĩnchide cartea, ĩnchide ochii şi povesteşte-mi despre Dumnezeu. Fă un gest cald, frumos, simplu. Unui om oarecare. Şi taci. Aşa i-ai putea vorbi despre Dumnezeu. Cum se face că unii sunt aşa siguri pe ei? Siguri că ei sunt buni, impecabili, siguri că lor li s-a hărăzit un destin celest? Uneori cred că a ajuta un om inseamnă a-i reteza din start orice şansă de-a-şi descoperi puterea de-a se ridica singur. Poate eu aş prefera, atunci când nu pot, decât s-o facă altul ĩn locul meu, să-mi spună mai bine, iar şi iar, că pot şi pot şi să mă lase să mă târăsc, să-mi râdă ĩn faţă, să-mi urle “Ridică-te, fir-ai tu să fii ! “ decăt să-mi ĩntindă mâna. Pentru că ştiu că ĩntinzându-mi o mână, eu devin un invalid, iar el un erou. Voi rămâne recunoscătoare, dar de fiecare dată când am să cad, am să sper că cineva va face un act de caritate şi-mi va ĩntinde iar…o mână. Zicea un nene, ĩntr-un film “există vremuri ĩn care oamenii buni trebuie să poarte măşti" . Câtă dreptate avea….
Posted on: Sun, 06 Oct 2013 08:44:01 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015