Stres? Ce-i aia ”stres”? La aproape patru ani DUPĂ un infarct indus de stres și aproximativ patru decenii de IMPRESIE că știu măcar ce-nseamnă, m-a pălit ”revelația”. Stresul e prostie. Nu ”o prostie”, ci prostie. Știu că sună poate prea dur, dar ăsta-i adevărul. Simplu și nemilos. Cu toții sîntem mai mult sau mai puțin proști Exact ca în comunicare, pe care o și implică, stresul presupune la nivel de bază existența a doi poli fundamentali: stresorul și stresatul. Absolut la fel ca în duetul emițător-receptor din comunicare (unde ”dezbaterea internă” sau ”vorbirea cu sine” sînt de asemenea forme de comunicare), stresorul poate fi însuși stresatul. Într-un fel adesea superficial chiar recunoaștem lucrul ăsta atunci cînd spunem ”mă stresez,” ”te stresezi”, ”se stresează”. Asta și facem. Asta NE-O facem. Și n-ar trebui să ne mire, dar ar trebui să lucrăm la asta. Să ținem factorii stresori interni la minimum posibil (zero e o himeră și nici nu ar fi benefic, aici). Există, desigur, și factorii stresori externi: de la o bătaie a pantofului, trecînd prin abuzuri fizice și/sau psihico-verbale ale altora asupra noatră, pînă la bătaia vîntului sau a soarelui ori a apei. Orice e exterior sinelui conceptual, chiar dacă este vorba de semnale (de durere sau disconfort) ale corpului nostru. Bun, și de ce spun că e prostie? Pentru că, pe de o parte, ne consumăm mult prea tare pentru mărunțișuri. Pentru că facem prea multe alegeri proaste/needucate/neinformate, de pe urma cărora tot noi avem de suferit. Și pentru că tindem să facem rău altora, așa cum ne fac alții nouă, sau poate mai mult. Sau pentru că nu facem; depinde. Nu uitați însă că există și stres pozitiv. Deci nu e totul întunecime și prostie. Greutatea tranformării stresului negativ (zis și distres) în stres pozitiv (zis și eustres) este aproape direct proporțională cu nivelul individual al prostiei, al egoismului și al conservatorismului. Care se cumulează. Ce prostie...
Posted on: Fri, 23 Aug 2013 19:32:04 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015