Strofe pentru copiii din viitor Fiecare om are în mod natural - TopicsExpress



          

Strofe pentru copiii din viitor Fiecare om are în mod natural dreptul de proprietate de sine Deci fiecare om are atributele de posesie, folosință și dispoziție numai asupra sa, Adică eu, în deplinătatea facultăților mintale fiind, am libertatea să fac ce vreau cu mine Și tu la fel, și el, și ea, nu-i așa? (cine a spus Nu are probleme și foarte repede și le va rezolva, căci o sau îl vom ajuta cu toții, DA? Ca atare ființa umană este sacră, inviolabilă, suverană. DA? Pământul e rotund, mult timp li s-a spus oamenilor că e plat, Dacă spuneai altfel, cum n-aveai voie să gândești liber, să vorbești liber, ci doar ce-ți era dictat, erai considerat eretic și condamnat, de obicei la moarte și executat, Și dacă tot vorbeam de proprietate atunci Pământul după cum știm e al tuturor în devălmășie, Nu-l putem împărți pentru că nu putem stabili cât din el ți se cuvine ție cât lui, cât ei și cât mie, Iar dacă facem asta de la copiii nenăscuți furăm, La fel ca ascendenții noștri bătuți în cap Care în prostia lor, cu minți de casap Și-au împărțit Pământul pe care iată că stăm Și-au zis: Pe bucata asta de Pământ eu sunt stăpân Cine trăiește aici face ce vreau eu cum vreau eu când vreau eu cât vreau eu Cine se naște aici la fel Eu am drept de viață și de moarte Asta e legea! Și cine a trăit pe o astfel de bucată de Pământ numită țară, a respectat legea, Iar cine a încălcat-o a fost pedepsit, dar niciodată familia, prietenii sau apropiații stăpânului, pentru că așa a decis el, căci el a creat legea pentru goim, pentru cei mulți pe care îi considera nu oameni ci-animale, căci țarc identic e cu lege și cu graniță. Uneori, unul mai puternic îl înlătura pe stăpân și se făcea el stăpân și-și impunea țarcul. Alteori, stăpânul unei bucăți de Pământ îl înlătura pe stăpânul altei bucăți de Pământ și-așa-și mărea țarcul, sau punea un stăpân care îi era vasal pe bucata de Pământ cucerită, iar oamenii din țarcul respectiv trăgeau la jug pentru el, dar credeau că trag pentru stăpânul marionetă. Ulterior, unii oameni s-au prins că sunt tratați ca vitele și s-au răsculat și stăpânii le-au dat drepturi, în unele țarcuri mai multe, în altele mai puține, în funcție de cât erau de proști și de stăpân, dar ei tot vite-sclavi erau, căci numai sclavilor li se dau drepturi. Unora dintre ei li se dădea și dreptul să-și aleagă stăpânii prin vot... Și-așa trăiau oameni-ndoctrinați cu miliardele în state-ferme Și erau ca și vitele tratați - ținuți în sărăcie, mințiți, manipulați, exploatați, îmbolnăviți, torturați, masacrați - și-astfel se complăceau Târându-se inconștienți în vieți de vierme Iar eu, conștient că trăiesc într-un țarc numit România, când le puneam în vedere asta nu credeau, Prea mare și prea greu e adevărul, și prea-nrădăcinată-ndoctrinarea. Așa erau ascendenții noștri, copii, Proști de mai nu uralu, egoiști, avari, răi, unii pentru alții: urgii Indiferent că erau stăpâni sau goim: Căci numai atât le-a trecut prin cap, ce să le faci? Bieții de ei cu duhul erau foarte foarte săraci... Și lumea, după duhul lor sărac mergea. Dar voi știți acum copii: Atât timp cât există legi și granițe, libertatea e abrogată. Nevoia de legi demonstrează că specia umană, în ansamblu, este crunt retardată. Iar societatea noastră este edificată pe iubire din iubire. În societatea noastră nu există granițe pentru că oamenii simt iubire. În societatea noastră nu există bani pentru că există destul pentru toți pentru că există iubire. În societatea noastră știm cu toții că altu e alt TU e alt EU, știm că suntem același spirit în mai multe corpuri, știm că suntem iubire.
Posted on: Fri, 13 Sep 2013 08:04:22 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015