Străinul Fredona rătăcirea când l-am găsit în port, naufragiat, la sfârşit de octombrie, retras sub borurile prea largi, pătate de vreme, apăsat de dorul de-ai lui, de vatra strămoşească, de ce-i mai rămăsese din bruma anilor. Soarele scăpăta peste deal, diluat în aşternutul serii; cerul, şi el neînţeles, fumega-n copite de cai... Un sunet de toacă, despletit din liniştea mării îi seca lacrimile tânguite-n privirea adâncă, răscolitoare, ce nu-şi găsea alinarea. Lumina candelei îl smulgea beznei torcând gânduri rebele pe faldurile frunţii. - Mă simt străin în ţara-mi! rostea necontenit frângându-şi palmele de tâmple... Cromozomii lui, contemporani cu cei ai pelasgilor, refuzau a se dispersa obedienţi în retina vremii, încifraţi ca-ntr-o carte de tarot, încolonaţi în marşul dictat... - Norii plâng când cerul îşi pierde sfinţii, când nu mai sunt plasturi pentru ipocrizie ori slavă deşartă, dar mereu, cu încăpăţânare, vor vâna curcubeul! îi tot şopteam pribeagului, în noapte... - Sunt doar străin...de lume şi de tot, dar demn, n-am să-mi plec fruntea nicicând în faţa lor! Mihaela Oancea
Posted on: Wed, 23 Oct 2013 08:24:15 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015