Subspecii ale genului liric Poem în proză - poem care are caracteristica de a nu se supune nici unei reguli structurale precise privind rima, numărul de silabe al fiecărui vers, ritmul etc. De obicei este considerat a fi un poem fără rimă. A bătut vântul ... - poem în proză - George Bacovia A bătut vântul... Frunzele cad peste noi şi peste ziare. Am plecat pe o alee fără bănci; trec singur pe lângă bazinuri de piatră părăsite, şi de la sfâşitul parcului, privesc câmpia nesfârşită peste care se lasă corbii şi vântul părăsirii. Îmi amintesc de romane pasionale, în care eroii se împuşcă, sau se otrăvesc, se spânzură, se aruncă în mare, sau înaintea trenului. E trist. Frunzişul e galben şi sunt şi frunze roşii ca pete de sânge; dacă vrei să rămâi pe gânduri, pe aceste alei de toamnă, e prea mult mister şi nu e nimeni să râdă, sau să te plângă. Numai poeţii redau în câteva strofe, aceste stări de melancolie, şi numai ei ne amintesc de tăceri şi singurătăţi... În drum, spre oraş, m-am gândit la descrieri care sfârşesc cu speranţe de viitor. La colţul unei străzi aşteptau mai mulţi un tramvai; pe bulevarde mari, vântul duce repede praful şi frunzele, până departe... E toamnă... cu tramvaiul am ajuns la celălalt capăt al oraşului; pe aici sunt cazărmi şi fabrici. Am rătăcit şi pe aceste străzi, ca prin marginile unui oraş de provincie; pe maidanele goale se lăsau corbii, iar zarea era închisă şi rece. Pe o stradă din acele locuri, am intrat în grădina unui restaurant, unde am stat mai mult pentru un vin nou care era şi bun, pe când un gramofon cânta într-o cameră a acelui local. Un tânăr elegant, cu floare la reverul hainei, un fel de nebun distractiv, sprijinindu-se în baston, privea la consumatori cu mişcări leneşe din corp. Întru târziu i se făcu semn să ia loc la o masă. Acest nebun mânca şi cânta după gramofon, şi din când în când, se ducea la masa ofiţerilor pentru a se recomanda, ceea ce făcea o plăcere deosebită doamnelor... Gramofonul cânta, când ca o fanfară, când cântece populare din voce; era totuşi linişte, izolare, iar vinul dădea visări că sunt şi mai singur... Spre seară, am luat în oraş, câteva cafele într-un local plin de lume, printre care se distingeau câţiva poeţi, câţiva artişti, – vor apărea desigur în toamna aceasta, câteva reviste literare cu scriitori de talent cu o notă nouă în poeme mici, sau cine ştie în ce fel... Plouă încet; cafeneaua e şi mai plină, şi, când se face tăcere, se aude cum cade ploaia încet, care predispune la somn… Noapte. Pe asfaltul ud, se răsfrâng luminile felinarelor, şi trec umbre de trăsuri şi de oameni... pare o carte cu îngeri, demoni, stele, suflet şi alte vedenii... Câte întâlniri mai ieftine, sau scumpe, rămân în urmă, şi câte grădini plouate, cu parfum de toamnă, până spre casă…
Posted on: Fri, 09 Aug 2013 09:53:35 +0000