Suferim pentru că nu avem sufletul de piatră, pentru că nu putem să ne golim de mănunchiul de întrebări cauzale ce se ascund în noi, pentru că ne pierdem adesea între fapte ce sunt mult mai uşor de trunchiat decât de trăit. Alegem să nu alegem şi cădem prada imposturii de a fi liberi. Nu cred că ştim ce este libertatea, nu avem cum să o cunoaştem având în vedere că în noi se piteşte o închisoare ce ţine să ne facă cu ochiul, ce ţine să ne aducă în spaţiul unei alte persoane care, şi ea, la fel ca şi noi, se stoarce de mănunchiul de libertate, se rupe de el tocmai ca să se plieze genuin în raza noastră…Suntem goi, aşteptăm veninul celuilalt ca să ne umplem de semnificaţie şi să zâmbim. Asta e! Zâmbim cu lacrimi şi zăbovim cu pliscuri de oţel. Ne sacadăm fortăreaţa doar ca să ne legăm cu ea. Ghicim totul şi nimic şi, uite aşa, ajungem să învingem teama de singurătate.
Posted on: Fri, 09 Aug 2013 21:06:21 +0000