Sunt impotriva exploatarii gazelor de sist pe teritoriul ROMANIEI! - TopicsExpress



          

Sunt impotriva exploatarii gazelor de sist pe teritoriul ROMANIEI! Compania cHEVRON este compania care produce cea mai mare poluare pe plan mondial!!! Cercetarea coordonată de profesorul Richard Heede, de la Institutul pentru Responsabilitate Climatică din Colorado, a fost realizată în 8 ani. Concluziile au fost prezentate de cotidianul britanic The Guardian. Potrivit documentului, 90 de companii sunt responsabile pentru 63% din emisiile de carbon la nivel mondial.Printre acestea, giganţii americani Chevron şi Exxon, Gazpromul rusesc, British Petroleum, compania norvegiană Statoil sau PetroChina. 83 dintre aceste companii exploatează combustibil fosili, petrol, gaze naturale şi cărbune, iar restul de 7 activează în industria cimentului. Potrivit cercetării, cei mai mari poluatori sunt compania Chevron, cu 3,5% din toalul emisiilor de carbon, urmată de Exxon şi British Petroleum. 31 din cele 90 de companii poluatoare sunt de stat. Potrivit studiului istoric, ţările cu cea mai mare contribuţie la emisiile de carbon sunt fosta Uniune Sovietică, China şi, la mare distanţă, Polonia - prin industria mineritului. Studiul mai arată şi faptul că jumătate din emisiile de carbon din atmosferă au fost produse doar în ultimii 25 de ani, după momentul când guvernele şi companiile au înţeles că acestea pot cauza schimbări climatice periculoase. Această cercetare a apărut după ce, în luna septembrie, o comisie ONU avertiza că în doar 30 de ani nivelul emisiilor de carbon din atmosferă va atinge pragul critic al schimbărilor climatice. - See more at: stiri.tvr.ro/doar-90-de-companii-din-lume-sunt-responsabile-de-doua-treimi-din-poluarea-globala_37442.html#sthash.MvNn0tOW.dpuf
Posted on: Wed, 04 Dec 2013 16:46:24 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015