Sunt om, pot iubi,deci, pot totul. Dragostea!Acest sentiment sta la baza vieții. El poate birui timpul și infringe moartea. El te face sa trăiești murind și să mori trăind. El te ridică în ceruri,dar și te aruncă în hăuri . El unește clipa cu eternul,nesfîrșește necuprinsul,dar și eclipsează zările. El dă putere,dar și aduce durere. Fiecare persoană care iubește își face o pereche de aripi pentru o eventuală cădere,și atunci cînd simte că pierde dragostea ființei iubite,cade într-un neant de durere sfîșietoare.Și dacă totuși reușește să-și pună aripile,coboară pe o insulă de tăcere,unde crunta neînțelegere îi arde inima,iar sufletul devine un nor plutitor. Dragostea e reducerea întregului univers la o singură făptură,premărirea unei singure făpturi pînă la dumnezeire.Iubirea e unirea a două părți separate ale cunoașterii și ale ființei.Greșeala capitala a iubirii ar fi ca una din părți să se creadă totul.NU TE JUCA CU DRAGOSTEA,fii blind,n-o ucide,ea poate decide drumul tău,destinul tău,veșnicia ta. Se zice că orice lucru la timpul său e plăcut.O,dragoste,ce însemni tu de ești plăcută tot timpul?Iubirea este răbdarea de a suferi ,doar ca sa nu faci rau celuilalt,să lași din iubire crengile suferintei să lovească haina albă pe care ai făcut-o.Iubirea e să îngădui mersul pe marginile gropii,omul să-l ții să nu cadă și apoi cu noaptea în ochi să-l primești.Iubirea-i să taci cînd te acuză,să ierți,să mori din iubire. Iubirea unor persoane e zidită sub mormane de piatră,însă noi,cei din jur ar trebui să lovim tăcerea pe la spate și să prăbușim gîndul de încurajare în incendiul de cuvinte,să nu mai poată zbura.Însă de ce ne încăpățînăm să distrugem misterele?De ce ne facem mereu atotștiutori?În cuibul fericirii pasărea absurdului își ia zborul pentru persoana iubită și doar pentru ea încerci să asculți orele și să ascunzi frunzele însîngerate ale realității. De-ai fi un soare în roșie haină,iar persoana iubită- o noapte de pustiu,spre apusul tău ai cugeta să zăbovești pînă tîrziu?De ai fi un rîuleț de munte,de-ar fi o stîncă fără glas,sărind de veacuri peste multe,ai cugeta la un popas?De-ar fi o frunză de pădure,iar tu un vînt de miază-zi,toamna de-o vrea ca să o fure,veți încerca a vă păzi? Iubirea este tăcută și vorbește numai prin fapte.Ea ne vrea giganți,să atingem cerul din genunchi,pentru că altfel gindurile noastre își vor frînge aripile de zidurile nepăsării celor ce ne înconjoară.Acoperă-i sufletul răvășit cu perdeaua sufletului tău și atunci în frunzișul universului se va naște o stea -
Posted on: Wed, 31 Jul 2013 23:11:37 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015