Sâmbăta trecută am avut o dovadă impresionantă de - TopicsExpress



          

Sâmbăta trecută am avut o dovadă impresionantă de solidaritate a lumii medicale. Peste 10.000 de medici, medici dentişti, farmacişti, asistenţi medicali, biologi, biochimişti şi-au afirmat ideile într-un marş al tăcerii şi demnităţii. Au venit profesori alături de rezidenţii şi studenţii lor. Au fost peste 10.000 de participanţi şi nu 4000 sau 5000, aşa cum a relatat cea mai mare parte din media. Filmul de la eveniment il puteti vedea pe https://youtube/watch?v=qMuDMqzq5Ug „Marea mută s-a trezit şi spune: Ajunge! Nu mai acceptăm să fim batjocoriţi! Ajunge! Nu mai acceptăm să fim blamaţi Ajunge! Nu mai putem suporta un stat care ne oprimă şi care ne alungă în străinătate. Faptul ca peste 10.000 de profesionisti din sanatate au venit din toate colturile tarii, manifestand un sentiment de comuniune si solidaritate arata ca mesajul privind demnitatea, libertatea si respectul intr-un sistem de sanatate reconstruit era mesajul pe care il asteptau. Prin acest mars, Coalitia s-a consolidat si a dovedit forta pe care o are. Forta ideilor este deasupra dezinformarilor”, a declarant prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România. „Marşul tăcerii” a fost organizat pe traseul Guvernul României – Parlament. Fiind un marş al tăcerii, protestatarii au afişat pancarte cu mesaje precum: „Eu vă tratez cu FMI-ul”, „Vreau să lucrez în România”, „Sunt medic român şi îmi pasă”, „Nu mai vreau să tac”, „6% din PIB la sănătate”. Marşul a fost organizat de Coaliţia Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate, organizaţie care militează pentru obţinerea a minimum 6% din PIB pentru sistemul sanitar, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat; o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate (creşterea salarizării), dublarea salariilor medicilor rezidenţi, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrare profesioniştilor de către autorităţi; organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii promte şi de calitate pentru pacienţi; consultarea reală a Coaliţiei profesioniştilor din sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate. Din Coaliţia Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate fac parte: Colegiul Medicilor din România, Federația SANITAS, Colegiul Medicilor Dentiști din România, Colegiul Farmaciştilor din România, Colegiul Psihologilor din România, Ordinul Asistentilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, Ordinul Biologilor, Biochimiştilor şi Chimiştilor din România, Federaţia Sindicatelor Medicilor Dr. Ioan Cantacuzino, Asociaţia Medicilor Rezidenţi, Federatia Asociaţiilor Studenţilor la Medicină, Societatea Medicilor din Colectivităţile de Copii şi Tineri, Asociaţia Serviciilor de Ambulanţa din România, Asociaţia Naţională a Farmaciştilor de Spital din România.
Posted on: Mon, 04 Nov 2013 12:13:01 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015