Să te cruceşti, să te indignezi sau să ridici din umeri - TopicsExpress



          

Să te cruceşti, să te indignezi sau să ridici din umeri spunând "Mai bine mai târziu decât niciodată"? La 23 de ani şi jumătate de la revoluţie, românii au aflat brusc de existenţa puşcăriilor politice! O anumită parte a presei a pus mâna pe subiect şi nu-i mai dă drumul. Ştiţi ce înseamnă asta, da? Că oamenii ăştia n-au văzut niciun episod din "Memorialul durerii" sau n-au crezut o iotă din el. Că habar n-au ce se întâmplă, de 20 de ani încoace, la Memorialul Sighet. Că au o foarte vagă idee despre IICMER, şi asta numai pentru că a fost scena unor conflicte de sursă politică. Că n-au citit nicio carte despre gulagul sovietic sau cel românesc. Că - DACĂ au vreo idee despre partizanii anticomunişti - sunt convinşi că erau legionari nebuni. Iar acum, că veni vorba, e de bon ton să vorbeşti despre torţionari, dar numai din două puncte de vedere: cel sadic - stil "Ştirile de la ora 5" - şi, fireşte, cel financiar. Aveţi un pic de răbdare: peste câteva zile, după ce moda subiectului va fi trecut, tot ceea ce vor ţine minte majoritatea românilor va fi că sunt unii care au pensii grase.
Posted on: Mon, 05 Aug 2013 14:57:56 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015