TRAUMA THERAPY: A spune sau a nu spune? a lupta sau a nu lupta? Mai mulţi factori împiedică persoanele care au experimentat evenimente traumatice să caute tratament: presupunerea că simptomele dispar în timp; convingerea că, de fapt, nimic nu îi poate ajuta; ruşinea pe care o simt legat de ceea ce li s-a întâmplat şi de felul în care au reacţionat; tendinţa de a evita reamintirea traumei. Oamenii văd în aceste cazuri terapia în primul rând ca pe un loc unde va fi necesar să reia toate amintirile care îi copleşesc şi detaliile care le produc suferinţa şi sentimentele intense de frică, teroare, ruşine, dezgust, oroare, neajutorare; în perioada imediat urmatoare evenimentului se bazează foarte mult pe ideea că se vor descurca sau vor reuşi să uite şi fac eforturi intense pentru aceasta, pe măsură ce simptomele se cronicizează poate să apară şi să capete forţă ideea că de fapt ”e ceva în neregulă cu mine” deci un ajutor extern este perceput ca nesemnificativ sau să scadă atăt de mult resursele proprii încăt ”oricum nu mai am ce să fac”. Uneori oamenii se luptă mult cu decizia de a veni la terapie: pe de o parte sunt chinuiţi şi ar vrea să scape de simptomatologia din ce în ce mai intensă şi care le umbreşte arii din ce în ce mai extinse din viată (sănatatea, relaţiile interpersonale, munca şi mai mult decât toate la un loc sentimentul de sigurantă, viziunea despre lume şi despre sine), ar vrea ca ”toate astea să se termine” sau ”să nu fi trecut niciodată prin asta”, pe de altă parte, ideea de a se confrunta cu ele în mod sistematic în cadrul terapeutic poate să pară ameninţătoare, mai ales în cazul în care tabloul cognitiv se află sub imperiul neîncrederii ”nu pot sa mai am încredere în nimeni” şi al lipsei de speranţă ”viaţa nu mai are nici un sens”. A spune sau a nu spune, a lupta sau a nu lupta. Este o întrebare şi o decizie esenţială uneori.
Posted on: Thu, 22 Aug 2013 17:57:32 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015