Tabieturi de critic literar: Mihaela Ursa: "Nu-mi permit prea - TopicsExpress



          

Tabieturi de critic literar: Mihaela Ursa: "Nu-mi permit prea multe tabieturi de scriitor. Totuşi, ritmul scrisului meu depinde de ce scriu: cronică nu scriu nici disciplinat, nici constant, ci mai degrabă pentru a păstra un anumit exerciţiu de interpretare pe text, precum şi priza la literatura cea mai recentă. Nu-mi recunosc nici un fel de organ pentru ierarhiile literare sau pentru categorizările care rămîn în urma unui cronicar adevărat. În plus, decît să scriu despre o carte pe care o consider proastă, mai bine nu scriu deloc: am scris doar de vreo cinci ori negativ, despre cărţi absolut iritante. Pentru cronici lecturez direct cu creionul în mînă, niciodată la birou, de preferinţă într-un fotoliu şi dintr-o suflare, pînă la capăt. În vremuri vitrege, se poate să fac această lectură "cu fircăleli" în secvenţe: în călătorii cu trenul, la şedinţe, în diverse săli de aşteptare. Nu-mi pot începe cronica imediat după încheierea lecturii, las să treacă măcar o zi (mai ales dacă este vorba despre un volum de poezie sau de proză), timp în care trebuie să-mi revin din empatia sau antipatia estetică şi să găsesc motivul (unul singur) pentru care cartea respectivă a trebuit scrisă, tipărită, citită. Apoi scriu direct la computer 8000 de semne de la început la sfîrşit, fără ştersături majore. Cel mai "acasă" mă simt însă cînd lucrez la vreun studiu mai amplu: fac fişe, mai multe ciorne, le imprim, corectez pe hîrtie, introduc corecturi în textul electronic, răvăşesc volume pe birou, completez citate, deschid cîte o paranteză care devine pînă la urmă capitol de sine stătător. În zilele bune, toate acestea se întîmplă frenetic, fără să mai prea fiu atentă la altceva în afară de asta. Lucrul cel mai important este că, de îndată ce încep să lucrez la un studiu, renunţ pentru o vreme la a scrie cronici pentru că nu pot să le fac în paralel. Tocmai am luat o pauză de cronicăreală din acest motiv şi visez la nişte zile de lucru nefragmentate." sursa: dilemaveche.ro
Posted on: Mon, 19 Aug 2013 07:06:33 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015