“Tot ce este vechi este periculos”, decreta Saint-Just de la tribuna Adunarii Nationale, in timpul Revolutiei Franceze. In virtutea aceleiasi logici, Romania a incercat de mai multe ori in istoria ei sa se desprinda de trecutul considerat toxic, asemenea unei rachete cu propulsie in trepte care lasa in urma un modul pentru a-si putea continua calatoria. “Regulamentul Organic” a fost “afurisit” de revolutionarii de la 1848, desi acesta jucase un rol benefic in plan institutional intr-o tara (inca) aproape feudala. Perioada lui Alexandru Ioan Cuza a devenit si ea “veche” odata cu urcarea pe tron a lui Carol 1. Legionarii au proclamat caduca democratia interbelica – la fel si Carol al ll-lea – iar regimul comunist a aruncat literalmente la cos toata istoria odata cu abolirea monarhiei si decimarea partidelor istorice. Ceausescu a infierat discret perioada dejista a comunismului (“obsedantul deceniu”) iar dupa 1989 a urmat, natural, o noua desprindere de trecut. De aceea de cele mai multe ori ne comportam ca si cum ne-ar fi fost amputat simtul istoriei, acel ingredient de baza care, la vremea lui, a dat forma natiunilor cu adevarat puternice.
Posted on: Tue, 25 Jun 2013 20:45:51 +0000