Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri Şi niciodată n-or să - TopicsExpress



          

Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri Şi niciodată n-or să vie iară, Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară, Abia-nţelese, pline de-nţelesuri - Cu-a tale umbre azi în van mă-mpesuri, O, ceas al tainei, asfinţit de sară. Să smulg un sunet din trecutul vieţii, Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri Cu mâna mea în van pe liră lunec; Pierdut e totu-n zarea tinereţii Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri, Iar timpul creşte-n urma mea... mă-ntunec!
Posted on: Tue, 06 Aug 2013 09:11:33 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015