Trimite prin email Print This Post Cartea neagră a U.D.M.R. – - TopicsExpress



          

Trimite prin email Print This Post Cartea neagră a U.D.M.R. – Acţiunile antiromâneşti, 1994 Acţiunile antiromâneşti, 1989-1990 Acţiunile antiromâneşti, 1991 Acţiunile antiromâneşti, 1992-1993 1994 Februarie 1 februarie – La Târgu Mureş, episcopul Laszlo Tokes, preşedintele de onoare al UDMR, organizează în cetatea oraşului un miting „religios” în care ruga credincioşii să nu uite că în anumite locuri din Transilvania sunt majoritari, dar nu au drepturi. Alte asemenea manifestări „religioase” au avut loc la Aiud, Oradea, Miercurea Nirajului, Baraolt. 5 februarie – Fostul demnitar comunist şi lider UDMR, Karoly Kiraly şi-a prezentat memoriile „Amintiri din revoluţie”, o lucrare cu foarte multe denaturări şi accente antiromâneşti. 9 februarie – UDMR s-a opus din răsputeri votării Legea Învăţământului, definitivată încă din 1992, contribuind din plin la amânarea adoptării ei. Benedict Nagy (UDMR) declară în Comisia de Învăţământ a Camerei Deputaţilor că „pentru copilul maghiar învăţarea limbii române este ca o traumă.” UDMR cere ca formula „obligativitatea însuşirii limbii române” să fie înlocuită cu „obligativitatea studiului limbii române”, deşi limba română era, prin Constituţia României, limbă de stat. Studiere în loc de însuşire este o subtilitate de duzină, dar acestea sunt armele UDMR. 23 februarie – În oraşul Gyor din Ungaria a luat fiinţă Societatea Miklos Horthy, al cărui obiectiv declarat este lupta împotriva Tratatului de la Trianon. Martie 2 martie – Într-o scrisoare semnată de Laszlo Tokes, preşedintele de onoare al UDMR, acesta se plânge Consiliului Europei că „România nu a îndeplinit până la această dată nici una din obligaţiile asumate în problema minorităţilor. Mai mult, autorităţile române practică politica regimului comunist”. 4 martie – Ministerul de Externe al României ia atitudine faţă de scrisoarea lui Laszlo Tokes. 24 martie – În municipiul Tg. Mureş, un consilier UDMR cere înscrierea pe ordinea de zi a unui proiect de hotărâre privind introducerea inscripţiilor bilingve. 29 martie – Preşedintele Ion Iliescu graţiază printr-un decret prezidenţial opt maghiari condamnaţi pentru crimele oribile săvârşite în localităţile Zetea şi Dealu din judeţul Harghita, în decembrie 1989. Aprilie 29 aprilie – Într-un interviu televizat difuzat pe canalul 4 Budapesta, fostul ministru de externe al Ungariei, Gyula Horn, recunoaşte că în decembrie 1989 Ungaria pregătea o intervenţie armată în România. Mai 8 mai – UDMR începe în Parlamentul României ofensiva împotriva proiectului Legii Învăţământului, cerând dreptul de a studia în limba maternă la toate nivelurile. 11 mai – Uniunea Mondială a Ziariştilor Unguri, întruniţi la Budapesta într-o conferinţă, înaintează Consiliului Europei o scrisoare prin care îl reclamă pe preşedintele României, Ion Iliescu, pentru că n-a graţiat decât o parte dintre maghiarii care au comis crime în decembrie 1989 în secuime, arătând că Pal Cseresnyes, cel care a încercat să îl omoare pe Mihai Cofariu pe 20 martie 1990 la Târgu Mureş, se mai află în închisoare. 23 mai – Deputatul UDMR Lászlo Borbély a prezentat în Cameră un protest împotriva hotărârii judecătoreşti definitive în favoarea ridicării bustului mareşalului Ion Antonescu la Tg. Mureş. Iunie 10 iunie – Datorită împotrivirii şi a apelurilor UDMR, Ion Iliescu, preşedintele României la această dată, convoacă o întâlnire cu parlamentarii PDSR la Cotroceni, unde partizanii UDMR din PDSR (gruparea Dan Marţian) sunt dominaţi de apărătorii Constituţiei României (Liviu Maior, Petru Tănase). 16 iunie – În judeţele Harghita şi Covasna autorităţile locale iau măsuri anticonstituţionale care au drept scop accentuarea autonomiei pe criterii etnice. În Harghita, Consiliul Judeţean cere ca gardienii publici să aibă domiciliul stabil în locul unde îşi desfăşoară activitatea şi să cunoască în mod obligatoriu limba maghiară. La Gheorgheni, consiliul local se autointitulează „organ legislativ decizional”. 22 iunie – În şedinţa din această zi, UDMR propune, prin Preşedintele Camerei, Dan Marţian, predarea în maghiară a geografiei şi educaţiei cetăţeneşti şi doar istoria în limba română. 30 iunie – Primul ministru, Nicolae Văcăroiu, este interpelat în Parlamentul României pentru acordul dat în favoarea răspândirii în Transilvania a inscripţiilor bilingve. Iulie 2 iulie – Presa maghiară ia atitudine împotriva acţiunii Poliţiei şi a Direcţiei de Drumuri şi Poduri de îndepărtare a indicatoarelor bilingve instalate neoficial. UDMR trimite pe această temă o plângere Consiliului Europei, afirmând că s-a încălcat, astfel, voinţa colectivă a comunităţilor săteşti. 5 iulie – Demonstraţii de protest la Cluj-Napoca împotriva deciziei primăriei de a organiza un şantier arheologic în centrul municipiului, în apropiere de statuia lui Matei Corvin. 6 iulie – Votarea Legii Învăţământului în Camera Deputaţilor fără amendamentele UDMR aduce după sine proteste UDMR la tribuna Camerei, dar şi în stradă. La Cluj-Napoca o manifestaţie a UDMR, în piaţa centrală, anuntă un boicot şcolar contra proiectului Legii învăţământului, acuzând autorităţile române că duc o politică de deznaţionalizare. Vicepreşedintele UDMR este acuzat de ai săi de deturnarea a milioane de forinţi proveniţi din Ungaria şi destinaţi maghiarimii din Ardeal. 16 iulie – Întrunit la Cluj-Napoca, Consiliul reprezentanţilor UDMR a hotărât luarea unor măsuri ferme împotriva proiectului Legii Învăţământului aprobat de Camera Deputaţilor. În acest sens a decis declanşarea unui boicot al cursurilor şcolare, chemându-şi etnicii la nesupunere civică. 19 iulie – Ion Iliescu, preşedintele ţării, ia atitudine faţă de chemarea la nesupunere civică a UDMR, afirmând că aceasta este o formă de ameninţare la adresa instituţiilor de drept. 20 iulie – Postul de televiziune, DUNA TV din Budapesta, într-o emisiune a Fundaţiei culturale a maghiarilor, difuzează comentarii tendenţioase cu grave inexactităţi privind procesele intentate de justiţia română criminalilor din decembrie 1989 de la Zetea, Dealu, Cristuru Secuiesc, judeţul Harghita. August 18-20 august – În localitatea Trei Sate, judeţul Mureş, au loc manifestări prilejuite de sărbătorirea zilei Sfântului Ştefan. Uniunea Mondială a Maghiarilor a fost reprezentată de însuşi preşedintele ei, Miklos Duray, din Slovacia. Au mai participat reprezentanţii Societăţii EMKE şi ai UDMR. A fost evocată forţa civilizatoare pentru Europa a regelui Ştefan. Septembrie 9 septembrie – UDMR protestează în Parlamentul României, prin deputaţii Ervin Szekely, György Tokay, Laszlo Borbely, împotriva amendamentelor la Legea 75/1994, care introducea sancţiuni pentru cei care nu respectau obligativitatea arborării Imnului României şi a Stemei României, dezvăluindu-şi, din nou, tendinţele autonomiste, revizioniste. 25 septembrie – A fost instalat la Miercurea Ciuc episcopul Ioan Sălăjan. Cu toate că această ceremonie a fost sobră şi s-a desfăşurat într-o atmosferă civilizată, mass media ungureşti au prezentat acest eveniment în termeni jignitori pentru participanţi. UDMR a dat o „Declaraţie” în care înscăunarea episcopului era considerată: „o demonstraţie de forţă”, „îndreptată împotriva maghiarimii locale”, „o demonstraţie arogantă”, „brutalitatea cu care puterea ne-a impus sărbătoarea… nesolicitând aprobarea, abuzând în mod arţăgos de puterea pe care au primit-o temporar”, dovedindu-şi, din nou, intoleranţa şi extremismul. 26 septembrie – Senatorii UDMR Karoly Ferencz Szabo şi György Frunda s-au opus cu violenţă discutării în Senat a Declaraţiei UDMR din 25 septembrie, stârnind riposte aspre. Liderul PRM, senatorul Corneliu Vadim Tudor, condamnă în termeni duri, în plenul Senatului, „Declaraţia UDMR”: „declaraţia provocatoare şi iresponsabilă, ce umple paharul obrăzniciilor şovinismului maghiar… Prea ne-am obişnuit să considerăm drept teribilism, manifestări izolate, locale nespecifice, nereprezentative, … toate ieşirile necontrolate ale unor lideri ai UDMR… Ceea ce s-a făcut la Miercurea Ciuc este una dintre cele mai scandaloase ieşiri din bârlog ale fiarei revizionist-horthyste a UDMR-ului şi eu voi refuza să particip la lucrările Senatului României, dacă nu vom pune cu botul pe labe această fiară fascistă care vrea sfârtecarea teritorială a României”. În finalul şedinţei, senatorul Corneliu Vadim Tudor a cerut scoaterea UDMR în afara legii. Octombrie În mai multe oraşe din Transilvania, UDMR a scos în stradă copii maghiari, de la şcoală, pentru a protesta împotriva proiectului Legii Învăţământului, practic împotriva limbii române. 5 octombrie – Într-o conferinţă ţinută la Gyor, ministrul de Externe ungar Laszlo Kovacs a afirmat că Ungaria nu renunţă la principiul modificării graniţelor pe cale paşnică. 6 octombrie – Avocata Eva Maria Barki din Viena, preşedinta „Comitetului Internaţional pentru Transilvania“, participă la Târgu Mureş, la biserica unitariană, la o întâlnire cu liderii UDMR, vorbind despre „Situaţia grupurilor de popoare din noua Europă”, propunând federalizarea României, pentru a deveni mai atractivă Europei. 8 octombrie – Proteste ale UDMR pentru inscripţionarea bilingvă de către Inspectoratul General al Poliţiei a inscripţiilor de pe faţadele posturilor de poliţie din judeţul Harghita. 26 octombrie – UDMR promovează tot mai mult în eter principiile autoguvernării şi ale autodeterminării, ca acţiuni premergătoare ale procesului de federalizare a României. Noiembrie 4 noiembrie – Preşedintele UDMR, Marko Bela, declară ziarului newyorkez Amerikai Magyar Nepszava că „Dacoromânismul este fascismul actual românesc, care a luat formă concretă prin Vatra Românească… Dacoromânismul este o ideologie rasistă… cine este apostolul dacoromânismului acela este criminal“. O mostră de intoleranţă şi de extremism tipic UDMR, care aruncă blamul unei etichete politice negative asupra întregii naţiuni române. Ura fată de Vatra Românească, formulă incomodă pentru unguri, pleacă de la eşecul loviturii de stat pusă la cale de UDMR, pe 15 martie 1990, la Târgul Mureş. 10 noiembrie – Unul din liderii târgumureşeni ai UDMR, fugit în Ungaria după evenimentele din martie 1990, Denes Czire, publică în Erdely Magyorsag, un articol în care batjocoreşte întreaga noastră istorie, reluând teza imigrării noastre din sudul Dunării. Decembrie 11 decembrie – Consiliul Reprezentanţilor UDMR lansează la Cluj-Napoca un „ Apel către opinia publică europeană, către toţi confraţii noştri care doresc făurirea democraţiei şi a unei vieţi libere, paşnice şi drepte”. Din contextul acestui Apel cităm: „Ne-am înşelat înzecit în speranţele noastre… în locul ideologiei comuniste dispărute, au apărut neototalitarismul, naţionalismul, şovinismul, xenofobia şi, din lada de gunoi a istoriei, a reapărut ideea de stat naţional”. Consiliul Reprezentanţilor al UDMR adoptă o „Declaraţie” în care se susţine că SRI ar fi întocmit o „listă neagră” cu persoanele care urmează să fie lichidate, printre care se numără şi Laszlo Tökes. UDMR este partenerul intern care a contribuit din plin la fabricarea unei rele imagini a României peste hotare. 23 decembrie - La dezbaterea moţiunii de cenzură „Reşiţa”, Corneliu Vadim Tudor a cerut din nou scoaterea în afara legii a UDMR şi a condamnat alianţa cu UDMR a PNŢCD şi PL ’93. Primarul UDMR, Jenö Szasz, cere fundaţiei elveţiene Basel Hilft schimbarea destinaţiei clădirii Orfelinatului din Odorhei, ocrotirea copiilor români cu handicap, în care intenţionează să înfiinţeze o universitate maghiară. Fundaţia Basel Hilft, pentru a scăpa de presiunea şi agresivitatea udemeristă, donează clădirea unei Congregaţii de maici greco-catolice subordonate Mitropoliei greco-catolice de Alba Iulia – Făgăraş. Refuzul Asociaţiei elveţiene va declanşa o adevărată campanie represivă udemeristă împotriva ei. Anul 1993 ——— continuare ——— Anul 1995 (Continuare în episodul următor) - See more at: ro.altermedia.info/minoritati/cartea-neagra-a-udmr-%e2%80%93-actiunile-antiromanesti-1994_23163.html#sthash.SQdDxB2n.dpuf
Posted on: Mon, 12 Aug 2013 23:38:10 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015