Tsunamiul propagandistic declanşat de Roşia Montană Gold - TopicsExpress



          

Tsunamiul propagandistic declanşat de Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) a cuprins aproape toate miljoacele de comunicare în masă autohtone. Căzute pradă mirajului de împlinire financiară exercitat de sacii cu bani puşi la bătaie de compania canadiană, ziarele, radiourile şi televiziunile, ba chiar şi organe new media cum ar fi blogurile şi site-urile de pe internet, au intrat, cu mic, cu mare, în hora susţinerii unei cauze care este echivalentă, pentru orice om normal la cap, cu o crimă de proporţii la adresa intereselor naţionale. Crimă atît din punct de vedere ecologic, cît şi cultural, istoric şi social. Şi nu în ultimul rînd, economic. Dar ce mai contează asta pentru mass media autohtone, grăbite să îşi mînjească mîinile şi blazonul cu banii proveniţi din această crimă? J. Herbert Altschull este un jurnalist american cu o carieră în mass media ce se întinde pe parcursul mai multor decade, fiind dublată de activitatea sa de cercetare în domeniu şi de o vastă experienţă didactică. Altschull a publicat mai multe texte şi teorii legate de mass media ce au căpătat o largă recunoaştere în mediul academic. Printre ideile sale de bază se numără aceea că responsabilitatea socială a mass media este un termen absurd, lipsit de noimă, mai ales în sensul în care organizaţiile de ştiri, concernele media sînt dominate de interese economice.
Posted on: Fri, 06 Sep 2013 08:30:57 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015