Tu ai hotărât să mă scapi, căci Tu eşti stânca şi - TopicsExpress



          

Tu ai hotărât să mă scapi, căci Tu eşti stânca şi cetăţuia mea. (Psalmii 71 :3) În Galeria Tetriakov de la Moscova, se află un tablou intitulat Pace. Pictura înfăţişează o cascadă înaltă, în care cad torente de apă, stârnind probabil un zgomot asurzitor. Sub valul înspumat de apă care cade în prăpastie, pe un colţ de stâncă, se află un cuib de pasăre. Este cuibul unei mierle-de-stâncâ, Puii abia au ieşit din ou, iar mierla pare să ciripească voios, fără să fie deranjată de apa care cade în valuri deasupra. Siguranţa micutei păsări vine din faptul că îşi are cuibul pe stâncă. Oricât de puternic ar fi valul, ea se află pe stâncă şi acest lucru îi dă linişte şi pace. "Înainte de aparitia păcatului, în tot universul era pace şi bucurie. Totul era în perfectă armonie cu voinţa Creatorului. Iubirea faţă de Dumnezeu era supremă, dragostea faţă de semeni era imparţială. (. .. ) Tot cerul se bucura să reflecte slava Creatorului şi să proclame lauda Lui." (7V, p. 406,407) Pentru creştini, întoarcerea cu gândul la acele momente, precum şi contemplarea posibilităţii unui viitor în care păcatul şi răutatea să nu mai exis­te constituie cea mai sigură stâncă a minţii. Gândirea noastră se mulează pe subiectele la care reflectează, de aceea a ne gândi la cer şi a ne ruga atunci când trecem prin necazuri poate fi cea mai bună solutie.
Posted on: Mon, 30 Sep 2013 07:23:36 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015