Tu ai tăcut cel mai frumos din lume Nu te mai caut demult, De fapt nu ştiu dacă Te-am căutat vreodată. Acum douăzeci şi cinci de ani Am învăţat de la tine marea Şi tot atunci, în vara aceea Am învăţat să tac. Tu ai tăcut cel mai frumos din lume Şi eu am ştiut să te ascult. Te-am ascultat câteva zile şi nopţi, Am colindat lumea Unul în ochii celuilalt Printr-un Costineşti romantic Tot un răsărit şi un apus. Tu ai tăcut cel mai frumos din lume, Cole Acesta era numele tău Şi aş vrea să mai fie, Aşa cum am visat de-atâtea ori Că într-o zi am să fiu pacientul tău Dacă atunci ai luat la medicină, Şi ai să-mi taci la capul patului cu acelaşi surâs. Tu ai tăcut cel mai frumos din lume, Cole Iar de atunci şi până acum Au tăcut şi buzele mele Cu gustul mării, cu gustul tău Rătăcind împreună prin ţărmuri Căutându-se, negăsindu-se Plimbându-ne dintr-un asfinţit în altul. Tu ai tăcut cel mai frumos din lume, Cole De atâtea ori pe umerii mei, pe sufletul meu Când ne priveam până la pierderea echilibrului Până la destrămarea orizontului Până la risipirea tu-ului şi eu-lui Plimbându-ne prin noapte şi luminând Unul din ochii celuilalt. Tu ai tăcut cel mai frumos din lume, Cole Şi eu am ştiut să te ascult Iubindu-ne pentru fiecare fir de nisip Fără să facem dragoste Dar făcând atât de mult amor Tandru, fără timp, fără materie Cu marea la picioare, aproape tăcută şi ea. Tu ai tăcut cel mai frumos din lume, Cole Aşa cum ai tăcut şi-n ultima zi Acolo, pe peron, acum douăzeci şi cinci de ani, Când nu ne-am lăsat unul altuia Niciun număr de telefon, nicio adresă, niciun indiciu Niciun semn, tu din Bucureşti, eu dintr-un oraş al minunilor. Tu ai tăcut cel mai frumos din lume, Cole Şi la ultima îmbrăţişare Când s-a topit pământul sub noi Iar eu m-am urcat în tren şi de atunci Nu ne-am mai văzut niciodată. Şi acum, după douăzeci şi cinci de ani, Îmi e dor de tine. Tu ai tăcut cel mai frumos din lume Şi mai taci şi astăzi în mine.
Posted on: Sun, 11 Aug 2013 20:57:08 +0000