URLETE După cum bine se cunoaşte şi se admite de către toţi, lideri în practica religiei sunt cei care alcătuiesc Ierarhia Romano-Catolică, şi ceilalţi membri ai clerului; iar aceştia împreună cu categoria „servului rău”, formând gloata „păcătosului, a fiului pierzaniei”, deşi nu mărturisesc nici o alianţă unii cu alţii, lucrează împreună. Iehova, după ce a pronunţat sentinţa finală asupra lor şi a făcut cunoscut aceasta, îi spune acelei mulţimi să asculte ce are el de spus şi apoi strigă: „ Încingeţi-vă [cu sac (V.R.)], preoţi, şi plângeţi! Bociţi-vă, slujitori ai altarului; veniţi şi petreceţi noaptea îmbrăcaţi cu saci, slujitori ai Dumnezeului meu: căci au încetat darurile de mâncare şi jertfele de băutură din casa Dumnezeului vostru. - Ioel 1:13. În împlinirea în mic a acestei profeţii, preoţii slujeau la altar, dar Leviţii care nu erau preoţi nu aveau permisiunea să intre în curtea interioară unde se afla altarul. La împlinirea completă a profeţiei asupra „Creştinătăţii”, clasa preoţească, clerul şi cei din categoria „servului rău”, s-au angajat să slujească la altarul lui Dumnezeu, toţi aceştia susţinând că sunt preoţii şi reprezentanţii lui Dumnezeu pe pământ. Aceşti preoţi văd şi aud cum se răspândeşte proclamarea judecăţii lui Iehova împotriva religiei, în special împotriva Ierarhiei Romano-Catolice, care este cea mai înaltă expresie a religiei. La aflarea efectelor devastatoare ale mesajului, aceşti preoţi înnebunesc, îşi smulg părul şi se lovesc cu pumnii în piept cuprinşi de supărare şi mânie. Ei văd cum mulţi dintre enoriaşii lor îi părăsesc iar păşunile lor se pustiesc. Ştiind aceasta, Dumnezeu le spune în batjocură: „Urlaţi voi slujitori ai altarului, v-aţi angajat să fiţi slujitorii lui Dumnezeu şi încă pretindeţi a fi; de aceea veniţi şi staţi toată noaptea îmbrăcaţi în saci şi în cenuşă, voi cei care pretindeţi a fi slujitorii Dumnezeului meu.” Este într-adevăr vreme de noapte pentru că întunericul acoperă acum pământul, mai ales în ce priveşte religia. Faptele bine-cunoscute deja, arată că lucrurile despre care a proorocit Ioel, au loc acum printre „slujitorii” aceia care s-au hrănit cu jertfele oferite la altar, iar acum aceste privilegii le sunt luate. Şi de ce n-ar urla? Veniturile le-au fost luate, păşunile lor sunt uscate sau arse, iar ei sunt fără serviciu şi zilele lor sunt pe cale să se sfârşească. Deci Dumnezeu le spune să jelească toată noaptea pentru că Armaghedonul e aproape. Iehova continuă să-şi trimită slujitorii ca să declare mesajul adevărului, iar ei fac aceasta „zi şi noapte”, înţelegând prin aceasta tot timpul, iar acest lucru sporeşte mânia clerului care continuă să urle. Fiind înfăşuraţi în pânză de sac, aceasta nu le permite să aibă un somn prea odihnitor. Îmbrăcămintea lor oficială nu le este de folos ca să-şi uşureze nenorocirile. Ziarele lor care apar acum pe întregul mapamond, tună şi fulgeră şi se lansează în tot felul de minciuni împotriva martorilor lui Iehova din pricina afirmării adevărului lui Dumnezeu, şi astfel din ciudă şi rea voinţă ei fac reclamă mesagerilor lui Dumnezeu şi mesajului său despre împărăţie. Publicaţiile Catolice au multe de spus împotriva martorilor lui Iehova, dar făcând aceasta ele stârnesc interesul printre supuşii cinstiţi, „populaţia Catolică”, iar aceştia încep să cerceteze. Astfel ei află adevărul şi fug din organizaţiile religioase, pentru a găsi adăpost la Christos. Bineînţeles aceasta face să crească efectul devastator asupra Ierarhiei, determinându-i pe căutătorii oneşti, care se află printre religioşi, să le retragă acestora patronajul şi sprijinul financiar. Oamenii nu mai primesc hrană duhovnicească de la liderii religioşi şi astfel oamenii oneşti îşi dau seama că nu mai are rost să-i sprijine din punct de vedere financiar pe religioşi pentru ca aceştia să fiinţeze în continuare. Foamea de a auzi adevărul duhovnicesc, există deja în „Creştinătate. Religioşii nu au hrană duhovnicească, dar fiind mâniaţi tot timpul, urletele lor se înteţesc. Liderii religioşi cer cu frenezie de la aliaţii lor politici ca ceva să se facă pentru a fi opriţi „dăunătorii” de martori ai lui Iehova. Ca urmare, în camerele legislative sunt propuse legi, care dacă ar intra în vigoare şi ar fi puse în aplicare, i-ar priva pe Creştinii sinceri de a auzi adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Strădania de a promova astfel de legi arată mizeria religioşilor, dar tot odată şi adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, astfel că adevărurile privitoare la împărăţie sunt predicate în orice împrejurare; iar aceasta îi face pe religioşi să ţipe din ce în ce mai tare şi cu mânie crescândă. Cine este responsabil de această stare de foamete în ţara „Creştinătăţii”? Clerul religios declară că martorii lui Iehova, pe care ei îi numesc „Comunişti”, sunt cei vinovaţi. În această privinţă ei greşesc din nou foarte mult. Creştinii credincioşi care răspândesc mesajul împărăţiei lui Dumnezeu, nu sunt Comunişti. Ei sunt în întregime departe de orice grupare sau partid politic, punându-se cu tot devotamentul în slujba lui Iehova Dumnezeu şi a împărăţiei sale sub Christos, şi a nimănui altcuiva. Atunci, cine a adus foametea în „Creştinătate”? Răspunsul corect este dat cu aceste cuvinte de către proorocul lui Dumnezeu: „ Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în ţară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului. Iar ei vor pribegi atunci de la o mare la alta, de la miazănoapte la răsărit, vor umbla istoviţi încoace şi încolo ca să caute cuvântul lui Dumnezeu, şi tot nu-l vor găsi.” - Amos 8:11, 12. Luaţi seama, că Iehova spune, „Voi trimite o foamete în ţară”, El spune clar că, el este cel care a adus acest dezastru asupra „Creştinătăţii”, şi aceasta din pricina necredinţei celor ce şi-au asumat răspunderea să-l reprezinte, dar care au arătat că sunt din cale afară de făţarnici, iar El spune „speranţele celor făţarnici vor pieri.” (Iov 8:13). Clerul pretinde că ei sunt mai marii organizaţiei lui Dumnezeu pe pământ. Întorcându-se cu totul spre religie, ei sunt păcătoşi, iar acestora Iehova le zice: „Păcătoşii sunt îngroziţi, în Sion; un tremur i-a apucat pe cei nelegiuiţi, care zic: Cine dintre noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor? Cine dintre noi va putea să rămână lângă nişte flăcări veşnice?” (Isaia 33:14). Acei religioşi aud sunetul condamnării religiei, se înspăimântă şi continuă să urle. Există leacuri care ar putea fi folosite de către indivizii din „Creştinătate”, dar liderii religioşi nu fac nici un efort de a se folosi ei înşişi de asemenea leacuri. Dumnezeu ştie că ei nu se vor folosi de leac, dar el totuşi le spune despre el pentru ca ei să nu aibă nici o scuză să zică că nu au ştiut. De aceea Domnul le zice religioşilor care pretind a-l reprezenta: „Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare; strângeţi pe bătrâni, pe toţi locuitorii ţării, în Casa Domnului, Dumnezeului vostru, şi strigaţi către Domnul.” - Ioel 1:14. Dacă clerul s-ar supune poruncii lui Dumnezeu şi ar ţine postul poruncit, atunci în mod necesar ei trebuie să înceteze practicile şi riturile religioase la care s-au dedat pentru a părea demni de respect în ochii lumii. Adevăratul post pe care l-a poruncit Dumnezeu ar aduce asupra clerului reproşuri din partea lui Satan şi a agenţilor lui. Ierarhia Romano-Catolică nu ţine niciodată postul poruncit de Domnul, pentru că ei formează principalii reprezentanţi ai lui Satan pe pământ. Ei ţin un fel de post de paradă exterioară, şi se lamentează şi strigă de dragul efectului pe care speră să-l aibă asupra publicului, dar nu acesta este postul pe care Dumnezeu le cere să-l sfinţească. Postul pe care-l ţin religioşii, este făţarnic, din pricină că ei prezintă un spectacol exterior în speranţa că-i vor influenţa pe oameni. Privitor la aceasta, Dumnezeu zice: „ Iată, postiţi ca să vă ciorovăiţi şi să vă certaţi, ca să bateţi răutăcios cu pumnul; nu postiţi cum cere ziua aceea ca să vi se audă strigătul sus. Oare acesta este postul pe care l-am ales? Să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca o trestie şi să se culce pe sac şi cenuşă? Aceasta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului?” - Isaia 58:4, 5. În zilele când Isus umbla pe pământ, liderii religioşi din acele zile ţineau astfel de posturi făţarnice; atunci Isus, adresându-se ucenicilor săi, a zis: „Când postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorâtă, ca făţarnicii care îşi sluţesc feţele, ca să arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata. Ci tu, când posteşti, ungeţi capul, şi spală-ţi faţa ca să te arăţi că posteşti, nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău care vede în ascuns, te va răsplăti la vedere - Matei 6:6-18. Domnul le spune religioşilor să postească ori să se reţină de la mâncarea pe care ei au folosit-o pentru a-i îmbrobodi pe oameni, şi anume, doctrinele şi practicile religioase. Ei n-au avut nimic altceva cu ce să se hrănească decât hrană religioasă, şi pe aceasta au servit-o şi sprijinitorilor religiei, dar această hrană nu are nici o valoare; iar porunca lui Dumnezeu este ca preoţii lor şi poporul să se restrângă de la asemenea hrană religioasă. Postul lor trebuie să fie similar cu acela pe care oamenii de bună credinţă din Ninive l-au practicat la auzul judecăţii lui Dumnezeu. (Iona 3:5). Nimănui nu i se porunceşte să postească de la adevăr. Dumnezeu le aduce oamenilor şi îi îndeamnă să se hrănească şi să trăiască cu adevărul Cuvântului Său. Religioşii nu deţin adevărul, ei au schimbat adevărul cu învăţăturile oamenilor. Acum Domnul le spune să înceteze şi să se reîntoarcă la adevăr, hrănindu-se cu ceea ce Dumnezeu le asigură. Cei care aflându-se printre religioşi doresc să găsească alinare, trebuie să se supună acestei porunci şi să postească evitând ceea ce liderii religioşi le-au servit. Supunerea la această poruncă a lui Iehova i-ar pune pe aceştia în acelaşi rând cu Isus Christos, şi ocara care a căzut asupra Domnului, va cădea şi asupra lor. (Romani 15:3). Clerul se abate în mod clar de la toate lucrurile de felul acesta. Oamenii oneşti dintre religioşi sunt nerăbdători să se supună Domnului, şi ei fac aceasta găsind uşurare, adăpost şi binecuvântări în organizaţia Domnului. Dându-le sfaturi în continuare, Iehova zice: „ Faceţi o adunare de sărbătoare [o zi de înfrânare (însemnare marginală)] .”În ziua de după sfârşitul „sărbătorii tabernacolelor” Israeliţii credincioşi au făcut o adunare solemnă. (Numeri 29:35). Aceasta era o perioadă de înfrânare de la a face munci de slugă, de a servi fiinţe sau de a te ocupa cu activităţi spre câştigul propriu. În loc să caute şi să slujească lucrurile egoiste, ei trebuie să se adune şi să-l caute pe Dumnezeu în templul său. Astăzi interesele împărăţiei trebuie să predomine în minţile şi inimile celor care participă la asemenea adunări solemne, altminteri numite „zi a înfrânării”. „Creştinătatea” nu ar numi o astfel de adunare, „zi de înfrânare”, pentru că dacă ar fi aşa ei ar trebui să renunţe la toate ceremoniile religioase, la adunările şi activităţile politice, care toate sunt fapte egoiste şi îndreptate spre a obţine câştiguri personale. Ar însemna că întreaga „Acţiune Catolică” ar trebui să înceteze şi să fie în întregime abandonată; iar Ierarhia n-ar fi niciodată de acord cu aşa ceva. Admonestându-i în continuare pe religioşi, Iehova le zice: „Adunaţi-i pe cei vârstnici [oamenii bătrâni (V.R.);adică, visătorii menţionaţi în Ioel 2:28]”. Ei de asemenea trebuie să se apuce de post sau zi de înfrânare. Ei trebuie să înceteze visările religioase, speculaţiile şi presupunerile, şi să se întoarcă cu totul spre adevărul împărăţiei lui Dumnezeu. Asupra lor apasă o mare responsabilitate, ei fiind exemple pentru cei tineri. Aceasta se aplică şi în cazul clasei „vârstnicilor care aleg”, din zilele noastre. Toţi cei care continuă să ţină practicile religioase, să le înceteze şi să se îndepărteze de ele, să acorde toată atenţia slujirii intereselor împărăţiei lui Dumnezeu. Această admonestare îi include pe „toţi locuitorii ţării”, adică toţi care au făcut legământ să împlinească voinţa lui Dumnezeu. Religioşii, dacă vor să dea curs admonestării, trebuie să înceteze să facă din casa declarată a lui Dumnezeu, un „bârlog” al şperţarilor comerciali (Ieremia 7:11), şi trebuie să facă stânga împrejur şi „să-l slujească pe Dumnezeu şi pe Împăratul său”. Dumnzeu are un dublu scop atunci când le dă religioşilor răspunderea de a înfiinţa o zi de post sau înfrânare: (1) Să-i avertizeze pe toţi cei care se dedau religiei, şi (2) să dezvăluie singurele posibilităţi de scăpare din organizaţia Satanei, pe care Dumnezeu le asigură celor care sunt de bună credinţă faţă de el. Printre liderii religioşi sub influenţa lor, sunt dintre aceia care suspină şi plâng din pricina nelegiuirilor făcute în „Creştinătate”, iar astfel de oameni trebuie să aibă ocazia de a auzi şi a afla care este calea de scăpare şi unde ar putea găsi adăpost. De aceea Dumnezeu porunceşte ca „toţi locuitorii ţării” să se adune în casa Domnului şi „să plângă către Domnul”. (Ioel 1:14). Făcând aceasta, ei îşi recunosc vina de a fi urmat şi practicat religia şi datinile ei, decât să audă şi să se supună Cuvântului lui Dumnezeu, închinându-se la el în duh şi în adevăr. Ei trebuie să recunoască faptul că judecata dată acum nu este judecata lui Ioel, profetul nici a vreunui alt om sau martor al Domnului, ci este judecata lui Dumnezeu şi expresia condamnării de către el a practicilor religioase. Ei trebuie să invoce numele Domnului pentru îndurare şi să-şi exprime hotărârea de a-l sluji şi de a-i ţine poruncile de a promova interesele împărăţiei. Ei trebuie să caute virtutea, umilinţa şi să devină supuşi. (Ţefania 2:3). Când trebuie făcute acestea? Acum, în clipa de faţă, înainte să înceapă Armaghedonul. Când va începe Armaghedonul, va fi prea târziu ca să te plângi Domnului. Când bătălia Armaghedonului va fi în desfăşurare, „atunci mă vor chema, şi nu voi răspunde; mă vor căuta şi nu mă vor găsi. Pentru că au urât ştiinţa, şi n-au ales frica Domnului: pentru că n-au iubit sfaturile mele şi au nesocotit toate mustrările mele; de aceea se vor hrăni cu roada umbletelor lor şi se vor sătura cu propriile lor sfaturi” - Proverbele 1:28-31. De câteva secole Satan continuă să-şi desfăşoare activităţile religioase şi de altă natură fără întrerupere; dar trebuie să vină sfârşitul acestei perioade, şi de fapt el a venit odată cu întronarea lui Isus Christos de către Iehova şi trimiterea lui ca să domnească în timp ce duşmanul lui, Satan, încă este activ. (Psalmii 110:2). De aceea Domnul zice prin gura proorocului său: „Vai ce zi! Da, ziua Domnului este aproape, şi vine ca o pustiire de la cel Atotputernic.” (Ioel 1:15). Ziua lui Iehova a început în 1914 D.CHR. Satan şi-a avut ziua iar acum trebuie să plece. Războiul din ceruri a fost purtat, iar Satan a fost aruncat pe pământ. (Apocalipsa 12:1-9). Apoi în 1918 a început judecata în casa lui Dumnezeu. (1Petru 4:17). Apoi Dumnezeu a oprit pentru un timp ziua nenorocirilor, pentru ca munca martorilor să poată fi făcută. El a făcut aceasta spre binele celor care l-au iubit pe Dumnezeu şi împărăţia sa, şi pentru ca „celelalte oi” ale Domnului să se poată aduna. (Matei 24:22). De atunci datează vremea de când Domnul a început să facă „lucrarea lui ciudată”. Este vremea când Dumnezeu face cunoscut judecata lui ostilă împotriva organizaţiei lui Satan, servind de avertisment tuturor şi dezvăluind celor de bună credinţă singura cale de scăpare de la nimicirea care va urma curând. În această zi a „ciudatei lucrări”, Iehova îşi trimite oastea sa de „lăcuste”, ceea ce înseamnă o molimă asupra „Creştinătăţii”, iar focul este aţâţat sub religie. (Ioel 1:4,10,12). Acesta este un avertisment că bătălia marii zile a lui Dumnezeu cel Atotputernic, este aproape. Mânia lui Dumnezeu nu se mulţumeşte cu invazia lăcustelor şi cu secetoasa vreme a foametei în „Creştinătate”, ea ajunge la punctul culminant la Armaghedon. Acum e vremea „molimelor ucigătoare” asupra „Creştinătăţii” ori a religiei. Prin urmare molima nu se trage de la oameni. Nu este o altă campanie religioasă a oamenilor, ori vreo mişcare de propagandă precum ateismul, Bolşevismul ori Comunismul, pe care radicali lipsiţi de Dumnezeu să o desfăşoare. Este de la Atotputernicul Dumnezeu, care acum îşi trimite înainte slujitorii şi mesagerii care să-i strige numele şi scopul, ceea ce, după cum porunceşte el, trebuie făcut imediat, precedând bătălia Armaghedonului. – Exodul 9:16, Leeser. În cămara lui Dumnezeu nu este sărăcie de hrană duhovnicească, dar foametea s-a răspândit asupra întregii „Creştinătăţi” şi este o foame de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu, şi ea se datorează faptului că Dumnezeu a închis uşa „Creştinătăţii”. „Nu s-a prăpădit hrana sub ochii noştri? Şi n-a pierit bucuria şi veselia din casa Domnului?” (Ioel 1:16). Conducătorii religioşi ştiu că Dumnezeu i-a părăsit. Această frază, potrivit lui Rotherham, clarifică acest lucru când ni-i arată pe liderii religioşi zicând: „ Nu în faţa ochilor noştri , s-a prăpădit hrana?” Este o bogăţie de hrană duhovnicească răspândită pe întreg pământul de către martorii lui Iehova, şi ea provine din cămările lui Dumnezeu, dar „Creştinătatea” nu are parte de ea. Nici unul nu sare în apărarea numelui lui Iehova, deci ei sunt împotriva împărăţiei. Toată hrana din cămările Domnului este dusă oamenilor de către martorii lui Iehova şi tovarăşii acestora, Ionadabii, iar ei toţi lucrează împreună prin organizaţia Teocrată. Religioşii „Creştinătăţii” văd acest lucru şi încearcă cu disperare să-i împiedice pe slujitorii lui Iehova să le ducă hrană duhovnicească oamenilor de rând şi celor flămânzi. În lunile din urmă, Dumnezeu le-a arătat limpede slujitorilor săi credincioşi, care este diferenţa dintre „religia Creştină” şi Creştinism, iar aceste adevăruri scot la iveală deşertăciunea sistemelor religioase, arătând oamenilor că religia nu le poate fi de nici un folos, ci numai să le dăuneze, şi că singurul lor ajutor poate veni din a-l urma şi a i se supune lui Christos, deci fiind adevăraţi Creştini. Cartea Duşmani conţine adevărul referitor la religie şi Creştinism, iar în scurt timp de la editare a fost vândută în peste două milioane de exemplare. Broşura Vindecare, care conţine o succintă relatare a falsităţii religiei şi a ceea ce înseamnă Creştinismul, în doar câteva luni a fost vândută în peste douăsprezece milioane de exemplare. Domnul ilustrează foarte bine această muncă prin invazia de lăcuste care mănâncă şi puţinul ce a mai rămas în „Creştinătate”. Scandalul numit „purgatoriu”, care de mult timp este o sursă bună de venituri pentru Ierarhie, este acum demascat complet ca fiind cea mai mare operaţiune de făcut bani care a existat vreodată; acest lucru îi înfricoşează şi îi mânie foarte tare pe clerici. Acest lucru este dovedit şi prin cele scrise în publicaţiile lor. „Lucrarea ciudată” a lui Iehova, pe care el a făcut-o şi o face prin slujitorii lui cei credincioşi, cu ajutorul oştirii de „lăcuste”, i-a răpit Ierarhiei Romano-Catolice, a cărui dumnezeu este Satan, bucuria şi seninătatea. De aceea ei spun: „ Da, bucuria şi veselia au pierit din casa Dumnezeului nostru.” Acea casă, care cândva susţinea cu tărie că împarte hrană duhovnicească, a devenit acum casa tâlharilor politici şi economici. Fapt bine descris de Acţiunea Catolică, şi de aceea un fost cleric iezuit spune în cartea sa Roma se înclină pentru a cuceri: „Catolicismul este acum ceva ce se face părtaş la spiritul de clan, ceea ce înseamnă în mare parte afilieri la cluburi social politice. Acţiunea Catolică înseamnă grupul Catolic luptând pentru obţinerea controlului asupra Americii; bineînţeles control financiar şi politic. Nici un lider religios nu crede, şi deci nu-i învaţă nici pe alţii, că Isus Christos a venit la templul lui Dumnezeu; în consecinţă ei nu au nici o înţelegere sau apreciere a faptului că împărăţia lui Christos e aici. Tot aşa cum s-a întâmplat cu Evreii religioşi, se întâmplă acum cu „Creştinătatea”, căreia Domnul îi zice: „Iată că vi se lasă casa [ religiei ] pustie” - Matei 23:38. Recoltele duhovniceşti ale „Creştinătăţii” au fost un eşec total: „Sămânţa este stricată (V.R.) Seminţele se strică sub bulgări, grânarele sunt goale, hambarele sunt stricate, pentru că s-a stricat semănătura.” (Ioel 1:17). Lipseşte complet orice nădejde pentru o nouă recoltă. Dumnezeu a arătat clar că nimic bun nu poate izvorî din religie. Seminţele religiei se strică acum pentru că au fost semănate la cererea Diavolului, iar ziua lui a trecut. Poporul nu poate obţine nimic de la religie. Toţi oamenii de bună credinţă faţă de Dumnezeu îşi dau seama acum de acest fapt, şi fug din sistemele religioase căutând adăpost în Christos. Arşiţa adevărului, declanşată de Domnul, şi absenţa completă a ploii adevărului deasupra „Creştinătăţii” a transformat hambarele ei în lucruri inutile pentru că nu există nici o rezervă de hrană să pui în ele, ori să iei din ele şi să dai oamenilor. Religioşii nu-şi dau seama de adevărata stare a lucrurilor. Cei care dintre ei sunt cinstiţi, îşi dau seama de adevărata situaţie şi suspină şi plâng din pricina nelegiuirilor care se întâmplă în „Creştinătate”, iar Domnul auzindu-le plânsul le trimite hrană duhovnicească prin slujitorii lui credincioşi. - Ezechiel 9:1-10. Oamenii de rând, creduli, au fost animalele de povară ale clerului şi a altor lideri religioşi, politici sau din comerţ, care, văzând acum starea de paragină, sunt foarte uimiţi şi tulburaţi. „Cum gem vitele! Cirezile de vite umblă buimace, căci nu mai au păşune; chiar şi turmele de oi suferă.” (Ioel 1:18). Întregul sistem al religiei este condamnat şi îndreptat spre o nimicire timpurie. În poporul lui Dumnezeu domneşte exact situaţia sau starea contrară, iar Domnul îi descrie cu următoarele cuvinte: „Ierusalimul [cei care fac parte din organizaţia lui Dumnezeu şi care urmează calea păcii, îl slujesc pe Dumnezeu şi pe Împăratul său] va fi o cetate deschisă [nu are nevoie de protecţie] din pricina mulţimii oamenilor şi vitelor care vor fi în mijlocul lui.” - Zaharia 2:4. Prin gura profetului său, Iehova le spune oamenilor ce ar trebui să facă, dar liderii religioşi refuză să audă. Cei care sunt de bună credinţă, şi care îşi deschid ochii asupra adevărului, sunt arătaţi de către prooroc cu următoarele cuvinte: „Către tine, Doamne, strig, căci a mâncat focul islazurile pustiei, iar para focului a pârjolit toţi copacii de pe câmp.” (Ioel 1:19). În loc ca liderii religioşi ai clerului să se alăture oamenilor obişnuiţi şi de bună credinţă în strigătele lor către Domnul, ei continuă să ceară binecuvântarea lui Dumnezeu asupra stratagemelor politice şi comerciale din lume, şi în acelaşi timp, încearcă să-i distrugă pe cei care aduc mesajul de îmbărbătare a lui Dumnezeu către cei flămânzi. Omul recent ridicat la rangul de papă al Ierarhiei, cere binecuvântările Lui asupra Statelor Unite, şi o face, bineînţeles cu scopul de a obţine efecte politice. Binecuvântările papei au fost deja acordate criminalului care a distrus Spania şi Abisinia , precum şi casele oamenilor din diferitele părţi ale ţării. Continuând să dea în vileag starea nenorocită în care au fost aduşi oamenii de către agenţii religioşi ai lui Satan, Dumnezeu zice prin gura proorocului său: „Chiar şi fiarele câmpiei se îndreaptă doritoare către tine, căci au secat pâraiele şi a mâncat focul păşunile pustiei.” - Ioel 1:20. Liderii religioşi le-au făcut oamenilor viaţa nenorocită, pentru că ei sunt într-adevăr „animale de povară”, pe care Ierarhia îi numeşte „copiii bisericii”. Iehova spune clar că religia este răspunzătoare pentru stare de foame de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu, existentă în „Creştinătate”. Religia organizată este duşmanul lui Dumnezeu şi inamicul nimicitor al poporului. Dumnezeu nu mai trimite ploaie, adică binecuvântări, asupra sistemelor şi practicilor religioase. Sistemele religioase sunt însemnate cu fierul roşu şi destinate distrugerii, care aşteaptă doar până munca martorilor, „lucrarea ciudată” a lui Dumnezeu este terminată. Alarma trebuie dată acum, pentru ca nici unul dintre practicanţii religioşi să nu poată zice că nu a auzit de împărăţie, dar mai ales, ca oamenii de bună credinţă aflaţi în sistemele religioase să poată găsi o cale de scăpare. Aceasta este lucrarea pe care Dumnezeu a prevestit-o cu mult timp în urmă, şi care este o „lucrare ciudată” pentru toţi cei care nu au duhul Domnului. Este lucrarea lui Iehova, lucrare în care el îi foloseşte pe cei din rămăşiţă din poporul său cât şi pe tovarăşii acestora; ei toţi trebuie să acorde o atenţie sporită poruncilor lui Dumnezeu şi să se supună cu stricteţe.
Posted on: Tue, 08 Oct 2013 16:59:09 +0000