Un pământ numit România Nichita Stănescu "... De două mii de ani acest pământ din trupurile noastre face parte. Noaptea, în lanul cel de grâu când fluier herghelia din prundişuri suntem de faţă eu şi tu şi tu şi tu, viii şi morţii laolaltă. Un nod e-n viaţă. Restul frânghiuei spânzură în jos. O mie de strămoşi atârnă-aici de fiecare suflet. Străbunii dorm, apele curg, luna răsare şi apune. Pământ de carne eşti, pământ de carne... Pentru un om o, câtă lume! Pământ atârnând înapoi cu morţii tăi, tu care-mi începi direct din spinare, pământ de carne de mii de ori sărată sub şei de sare. Pământ de carne, bun de mâncare, pământ de oase străluminând o, ce miros violent, ce sfântă duhoare de diamant au pietrele tale, pământule de pământ! Am să te-ngraş la rândul meu cu mine, lăsându-ţi doar scheletul alb să-ţi fie verighetă-n jurul râurilor, pământ de carne, pământule de pământ." romanianvoice/poezii/poezii/unpamant.php
Posted on: Fri, 23 Aug 2013 11:48:08 +0000