Una dintre chestiile pe care le urăsc cel mai mult pe lumea asta - TopicsExpress



          

Una dintre chestiile pe care le urăsc cel mai mult pe lumea asta este să mi se scoată ochii pentru acele lucruri pe care cei din jur le-au făcut pentru mine. Din cauza asta și evit de foarte multe ori să cer ajutorul altcuiva, indiferent despre ce este vorba, pentru că oricât de neînsemnat ar fi ajutorul primit, într-o zi tot mi se va reaminti ce favoare specială mi s-a făcut, și se va aștepta de la mine însutit. Să nu credeți cumva că sunt o persoană nerecunoscătoare. Nici vorbă de așa ceva, fiindcă știu foarte bine cine cu ce m-a ajutat și apreciez ajutorul primit. Doar că eu sunt de părere că atunci când faci ceva pentru o altă persoană, o faci fie pentru că vrei s-ajuți, fie o faci pentru bani. Dacă faci acel lucru doar ca să-l folosești mai târziu ca pe-o monedă de schimb, mai bine las-o baltă, sau spune-i de la început omului că dorești ca favoarea să ți se întoarcă, pentru ca cel ajutat să nu-ți devină dator fără știința lui. Eu când pot să ajut o persoană, mai ales prieteni sau rude, o fac cu tot dragul, și evident că nu aștept nimic în schimb, și nici nu-i reamintesc asta pentru tot restul vieții, pentru că bucuria care se poate citi după aceea pe chipul respectivului este cea mai mare răsplată. Din păcate, în ziua de azi, din ce în ce mai mulți oameni au impresia că tot ceea ce fac pentru ceilalți, trebuie plătit într-un fel sau altul. Am auzit mame care zi de zi le reamintesc copiilor lor de sacrificiile pe care le-au făcut pentru a-i crește, ceea ce mie mi se pare o chestie mizerabilă. De ce să-ți faci copilul să ți se simtă dator-vândut când de fapt este de datoria ta să-l crești, dacă tot l-ai făcut? Eu cred că dacă ți-ai crescut copilul așa cum trebuie și ai reușit să-i insufli anumite valori, nu trebuie să-i reamintești zilnic cu câte sacrificii l-ai crescut, pentru că își va da seama de asta și singur. Din păcate, cunosc și cupluri în care partenerii își scot reciproc ochii pentru tot ceea ce fac unul pentru celălalt, de parcă nu asta ar presupune căsnicia, traiul în comun. Ea îi scoate lui ochii că-i gătește zi de zi, el îi reproșează că-i dă bani și-i cumpără tot ce-i trebuie, ea i-o întoarce că i-a făcut copii și i-a crescut, și tot așa. În loc să li se pară ceva normal, care ține de atribuțiile fiecăruia, cei doi au impresia că făcându-și datoria îi fac celuilalt cine știe ce favoruri speciale...
Posted on: Sun, 30 Jun 2013 21:55:38 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015