Uneori eşti prostuţ, eşti un ciudat şi un copil. Nu te înţeleg şi te critic. Dar apoi mă gândesc că şi eu sunt la fel. Sunt ciudată prin felul în care te iubesc şi prin felul cum o arăt. Sunt un copil răsfăţat care obţine mereu ce-şi doreşte. Suntem diferiţi, dar extrem de asemănători. Râdem la aceleaşi glume, ne plac aceleaşi lucruri. Eu sunt mai visătoare, tu mai naiv. Apoi sunt matură şi tu mai copil. Ne contrazicem, ne certăm, ne tachinăm, dar până la urmă ajungem la acelaşi numitor. Când sunt supărată, faci tot ce îţi stă în putinţă să-mi schimbi starea, deşi, făcând asta, devii puţin caraghios. Dar o faci oricum. Mă priveşti când dorm, când plâng, când rad nebuneşte, când sunt mofturoasă şi întoarsă pe dos. Mă priveşti în tăcere cum te cert, cum îţi reproşez şi te acuz. Mă priveşti cu iubire, cu înţelegere. Mă asculţi, mă înţelegi, mă sfătuieşti, îmi spui că eşti mândru de mine şi că mă vrei alături pentru totdeauna. Aşa, ciudată cum sunt eu. Mă iubeşti. Nu ştiu exact cum ai ajuns să faci asta, dar o faci. În cel mai frumos şi sincer mod. Iar eu îţi mulţumesc pentru asta. Şi eu te iubesc. În cel mai ciudat mod posibil. Al meu. Dar te iubesc! Mereu. Şi când te cert şi când te sărut şi când mă pierd în braţele tale şi când îţi întorc spatele dacă mă supăr. Te iubesc! Nu simplu, ci cât se poate de complicat Iustina Ţalea
Posted on: Fri, 01 Nov 2013 19:36:37 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015