VIŞINESCU, LA PARCHET: Torţionarul comunist, audiat de - TopicsExpress



          

VIŞINESCU, LA PARCHET: Torţionarul comunist, audiat de procurori Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a preluat de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, dosarul având ca obiect denunţul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului împotriva torţionarului Alexandru Vişinescu. Parchetul instanţei supreme a precizat că dosarul a fost preluat având în vedere complexitatea cauzei şi volumul mare de activităţi procesuale şi procedurale ce urmează a fi efectuate în vederea soluţionării cu celeritate a acesteia. IICCMER a solicitat, pe 30 iulie, Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti începerea urmării penale a fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, pentru omor deosebit de grav. "IICCMER a solicitat parchetului începerea urmăririi penale împotriva fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, pentru omor deosebit de grav - pentru că a comis acte de barbarie, pentru că nu poate fugi de responsabilitate şi pentru că una dintre obligaţile fundamentale ale unui stat european democratic este de a-şi ocroti cetăţenii sub autoritatea legii", a declarat atunci preşedintele executiv al IICCMER, Andrei Muraru. Muraru a explicat că faptele săvîrşite de Vişinescu sunt de o gravitate deosebită. "Practic, toţi deţinuţii politici închişi în timpul regimului comunist la Râmnicu Sărat au fost torturaţi fizic şi psihic ca urmare a deciziilor luate de comandantul penitenciarului. Toate dovezile noastre, fie că este vorba despre mărturiile foştilor deţinuţi politici, de amănuntele oferite de către foştii subalterni sau de documentele din arhive, arată că Alexandru Vişinescu este responsabil din punct de vedere penal pentru decesele înregistrate la Râmnicu Sărat în timpul mandatului său", a mai spus preşedintele executiv al IICCMER. Astfel, în urma investigaţiilor desfăşurate în ultimele luni de către reprezentanţii institutului, au fost identificate mai multe probe ce indică faptul că, în perioada în care lt. col. (r.) Alexandru Vişinescu (88 de ani, în prezent) a îndeplinit funcţia de comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, respectiv 1956-1963, deţinuţii politici au fost supuşi unui regim de detenţie extrem de dur. "Regimul de detenţie poate fi calificat drept unul de exterminare, prin raportare la condiţiile inumane de detenţie, care au dus în final la decesul unor deţinuţi politici aflaţi în executarea pedepselor privative de libertate în această închisoare", a precizat preşedintele IICCMER, care a explicat că, simultan cu denunţul penal, institutul a transmis Parchetului probele referitoare la activitatea lui Vişinescu, care constau în câteva sute de documente de arhivă şi mărturii. Potrivit preşedintelui excutiv al IICCMER, regimul de exterminare pus în aplicare de lt. col. (r.) Vişinescu este caracterizat prin lipsa hranei, lipsa medicamentelor şi a îngrijirilor medicale, pedepsele aplicate pentru abateri de la regulament şi, nu în ultimul rând, prin decesele survenite.
Posted on: Tue, 03 Sep 2013 11:10:39 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015