Vi s-a intamplat vreodata sa traiti revelatia descoperirii unor lucruri simple, dar importante,prezenta carora o intuiati, dar nu erati inca pregatiti sa le si vedeti cu ochii sufletului, deoarece ratiunea era cea ce va tinea sub aripa ei protectoare? Lucrurile importante se intampla intotdeauna la timpul lor. Da timpului timp, spune o vorba inteleapta... Tuturor viata ne pune la dispozitie ocazii unice pentru a descoperi si invata lucruri de maxima importanta pentru noi. Noi alegem insa sa le vedem, sa profitam de ele sau nu. Asa ne invata cartile destepte. Sa vorbim despre iubire sau dragoste. Nu am capacitatea intelectuala deplina, necesara care sa ma ajute sa explic diferenta semantica, de profunzime care exista intre cuvintele “iubire” si “dragoste”. Eu doar intuiesc o diferenta. Personal, imi place mai mult cuvantul “iubire”. Am o slabiciune fata de cuvintele frumoase (plus slabiciunea fata de cartile bune, muzica care face sa tresara ceva in mine, tablourile care ma lasa muta fara sa-mi dau seama si de ce, si inteligenta unor oameni.. Ce nou se mai poate spune despre iubire? Bineinteles ca si eu voi spune aceleasi lucruri vechi. Mai cred insa ca niciodata nu ar fi bine sa ne oprim din a vorbi despre iubire. Vorbim, scriem,cantam, adoram, dansam, blestemam iubirea zi de zi, deschis sau pe tacute si asta deoarece avem atat de mult nevoie de ea. Faptul ca noi uitam acest lucru, ne plaseaza intr-un dezavantaj : fara iubire nu mai reusim sa gustam din farmecul vietii. Nu doar Femeia are nevoie de iubire. Barbatul este la fel de insetat de elexirul ei, doar ca din timiditate nu o spune cu voce tare. Omul in esenta lui este iubire. Este Femeia mai iubitoare decat Barbatul? Are Barbatul o nevoie mai mare de iubire decat Femeia? Este Barbatul mai inclinat spre “iubirea de sine”, adica egoist in dragoste decat Femeia? Este iubirea un troc in care ceva dai asteptand neaparat sa primesti ceva la schimb? Exista in dragoste invingatori si invinsi,victime si opresori? Sunt intrebari si nedumeriri pe care le auzim tot mai des venite atat de la Barbati cat si de la Femei. Cred insa ca atunci cand ajungem sa ne incurcam in asemenea dileme, crezand ca iubim pe cineva,ar fi bine sa ne punem intrebarile elementare:Iubim cu adevarat? Ce este iubirea? Iubim sau suntem doar niste cautatori ai unei zone de confort emotional care ne va ajuta sa supravietuim in aceasta viata? Iubire inseamna daruire. Anna Karenina, cu atat mai mult Doamna Bovary nu au iubit cu adevarat. Pentru mine un lucru ramane cert:aceste personaje de roman nu sunt modele bune, demne de urmat in ale iubirii. Oare voi reusi sa inteleg iubirea adevarata intre doua fiinte, bazata pe daruire, sinceritate, iertare, fericire? Voi incerca! Totul a inceput de la iubire. Viata insasi in imensitatea ei s-a nascut din iubire si se mentine datorita acesteia. Daca dragoste nu e, nimic nu e! Sa incercam sa nu vedem propozitia de mai sus doar ca un lucru perimat de la atata uz, ci ca pe o realitate cu tainele si minunile ei. Omul are o natura duala:materiala si spirituala. Noi oamenii ne situam undeva la hotarul dintre material si spiritual, dintre teluric si divin. De om depinde in ce parte se situiaza mai mult. Blestemul libertatii de a alege! Bineinteles , o cale de mijloc este ideala, dar cine este strain de greseli, exagerari, caderi si rataciri? Sa nu fim prea aspri si sa avem ingaduinta si rabdare cu noi insine pentru a ne ierta si a ne reaminte, iarasi si iarasi:Omul este singura fiinta de pe Pamant inzestrata cu un dar divin: sa iubesca si sa daruiasca aceasta iubire. Pretiozitatea acestui dar ajungem sa o intelegem – sau nu – pe tot parcursul vietii noastre, indragostindu-ne, iubind, suferind si … iubind din nou. Sa nu ne oprim din acest demers tainic al firii umane. Sa nu suprimam iubirea din noi, facandu-i un favor de neiertat fricii de respingere venit uneori din partea persoanei pe care o iubesti. Aceasta frica de respingere o traim doar atunci si numai atunci cand iubim cu adevarat pe cineva. Ne este foarte greu sa spunem sincer cuiva “te iubesc” atunci cand iubesti cu adevarat acea persoana. Frica de a fi respinsi este mult prea mare ! Suntem insa degajati in a spune “te iubesc” cuiva pe care de fapt nu-l iubesti. Il simpatizezi, respecti, admiri, dar nu-l iubesti. In acest caz nu exista frica de respingere. Durerea respingerii se domoleste greu. Ai nevoie de timp si ingaduinta pentru a convietui cu ea. Este necesar sa o lasi sa stea langa tine si sa nu o gonesti atunci cand ti-a batut deja la usa. O iubire adevarata cere tacere. Acest sentiment poate fi atat de puternic, incat devine vizibil fara cuvinte: scanteia din ochi, fiorul respiratiei, tremurul perceptibil din voce….. dar cand nu mai suporti, vorbesti. Spui persoanei iubite ca o iubesti. Iti este frica de respingere?! Respingerea comporta durere, dar este capabila de o crima mult mai mare daca nu stim cum sa o traim:impietrirea sufletului. Cand esti respins de omul adorat (ar fi bine sa nu-l invinovatesti de acest lucru!), dupa ce reusesti cumva sa infrunti abisul deznadejdii, gandul ca nu vei mai putea iubi niciodata este primul care vine sa-ti zgandare rana. Asa si va fi!!! Stiti de ce? Fiindca fiecare iubire este unica! Nu se repeta! Nu sunt sinonime! Durerea sau nefericirea, ca si fericirea nu vor sa fie prea mult gandite, explicate. Ele cer doar sa fie traite. Parerea mea este sa nu ne fie frica de trairea durerii respingerii. sa-i deschidem usile sufletului nostru, sa o luam in brate, sa-i ingrijim ranile si … sa o lasam sa plece. Senin si impacati cu noi insine.
Posted on: Sun, 28 Jul 2013 21:33:02 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015