Victor Hugo Balada IX: Mărturisirea - TopicsExpress



          

Victor Hugo Balada IX: Mărturisirea castelanului Ascultă-mă, Magdalină! Tinerică mândră zână, Ascultă-a mele oftări, Iat-în rădiu-a mea suită Se duce călăuzită De a cornului chemări! Vin, o, dragă Magdalină! Primaveara cea senină Rozele a înflorit. Spre a-ți face mulțămire. Patul tău cu îngrijire Ea cu flori a-mpodobit! Când ași fi, o, Magdalină! Mielul a căruia lână O descurcă mâna ta!... De-ași fi paserea ce zboară Fâlfâind din aripioară, Când voiești a o chema!... Când ași fi, o, Magdalină! Ermitul din Tombelină, Duhovnicul cuvios; Căruia îți place a spune Ale tale fapte bune, Cu glas dulce și duios!... De-ași avea, o, Magdalină! Ochii cei plini de lumină Falenului zburător; Să te văd în orice seară, Când culcată în cămară Guști un somn mângâitor!... Când sânul tău, Magdalină, Cu o delicată mână De corset îl mântuiești... Când pe-oglindă-a tale haine Arunci, frumoasele taine Corpului să nu-ți privești! Când ai vrea, o, Magdalină, Locuința-ți ar fi plină De pagi, vasali, ș-ai avea Oratoriul tău în casă Îmbrăcat tot în matasă În aur și catifea. Când ai vrea, o, Magdalină, În loc de floarea ce-anină Părul tău cel undoios; Ai purta scumpă coronă De contesă sau baronă, Cu mărgăritar frumos! Când ai vrea, o, Magdalină, Să te faci a mea stăpână Ca să mă scapi de nevoi! De nu vrei, pentru să-ți placă, Rogier conte să se facă Ca tine păstor de oi!
Posted on: Fri, 26 Jul 2013 05:12:35 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015