Vintilă Mihăilescu: Credința, biserica și preoții Cîteva - TopicsExpress



          

Vintilă Mihăilescu: Credința, biserica și preoții Cîteva sondaje de anul acesta (CCSB, IMAS, INSCOP Research) au făcut publice o serie de date interesante despre biserică și credință la români. Rezultatele au înfierbîntat puțin spiritele, apoi și-au ocupat locul lor tăcut în arhiva neglijată a cunoștințelor despre societatea românească. Am trecut, cu toții, la alte „probleme fierbinți“. Dar poate tocmai de aceea este oportun să le revedem așa, „la rece“, pentru a ne face o idee despre o problemă care este – și va rămîne – „fierbinte“. Nu de alta, dar sîntem una dintre țările cele mai religioase din Europa – ceea ce nu este chiar de neglijat! 96% dintre români cred în Dumnezeu, iar 86% sînt ortodocși. Numărul ateilor din România este în ușoară creștere, de la 8524 de persoane, cît se înregistra în urmă cu zece ani, la 21.196 de persoane. În lume, ateismul este însă în creștere cu 10% în ultimii ani. Oricum am lua aceste date, sensibile la modurile diferite de a pune întrebarea, România se află în topul țărilor religioase din Europa și pe locul 6 în lume, conform unui sondaj Win/Gallup International din 2012. Acesta evalua situația generală în 57 de țări ale lumii, astfel: 59% religioși, 23% agnostici și 13% atei (30% în Republica Cehă, 29% în Franța, 15% în Germania, 14% în Olanda și 10% în Austria, Islanda sau Irlanda). Comparați cu aproximativ 0,1% agnostici și cam tot atîția atei declarați în 2011, în România, și veți avea un ordin de mărime... Așa stau lucrurile cantitativ. Dar credința este ceva greu de măsurat... Puțin mai concret, deci: cîți merg la slujbele religioase? Aici, românii nu mai stau chiar atît de bine. Coroborînd diferitele date disponibile, se pare că doar 1 din 5 români merge săptămînal la biserică – exact ca în catolica Spanie; procentul lor se dublează dacă frecvența este de cel puțin o dată pe lună; cam 1 din 3 merge doar la evenimente; ceva mai mult de 10% nu merg deloc la biserică. Tot e mult, dar România pierde cîteva locuri în top – după Cipru, de pildă, unde o treime dintre credincioși merge săptămînal la biserică, sau chiar față de protestanții din laica Franță, dintre care peste un sfert participă săptămînal la slujbe (pe ansamblul Hexagonului, însă, doar 4,5% din populație sînt practicanți săptămînali). Sîntem, deci, într-adevăr, unul dintre cele mai credincioase popoare din Europa și rămînem astfel și dacă nu ne rezumăm la declarații, ci ținem cont și de participarea mai concretă la slujbele religioase, distanța mare dintre declarații și practici nefiind o excepție românească, așa cum ne place nouă să credem în orice privință. Credincioși, credincioși, dar cam ce înseamnă asta? Pe de o parte, credința la români pare să coabiteze foarte mult cu superstițiile: 45% își consultă horoscopul, 20% au un talisman, 41% dintre bucureșteni au fost la descîntat, 55% salută măsura Patriarhiei Române de a sfinți autoturisme – și lista ar putea fi mult mai lungă dacă chestionarele s-ar ocupa și de acest lucru. Dar anumit gen de superstiții postmoderne sînt în creștere în multe țări, deci nu sîntem unici nici în această privință. În cazul nostru, „superstițiile“ se trag însă și dintr-o veche viziune a „creștinismului de țară“, care a combinat totdeauna „cele sfinte“ cu practici păgîne consfințite din bătrîni: prin latura sa celestă, această viziune a constituit ceea ce Mircea Eliade numea „creștinismul cosmic“; prin latura sa mai telurică, a instituit o dominație nemărturisită a babelor asupra preoților. Pe de altă parte, religia pare să se substituie adesea atît politicii, cît și științei: cam 2 din 3 români consideră că un politician care nu crede în Dumnezeu nu este potrivit pentru a ocupa o funcție publică și că omul nu este rezultatul evoluției, ci a fost creat de Dumnezeu; în numele credinței, se intervine astfel în alegeri și în curricula școlară. Credincioși, românii nu prea se duc la biserică, dar se amestecă în stat... Ar fi însă multe alte lucruri interesante de aflat despre ce înseamnă „credicios“, dacă sondajele s-ar osteni să întrebe. A crezut totdeauna și crede și acum, a crezut, dar nu mai crede, crede, dar are îndoieli, nu a crezut, dar acum crede? Crede, dar în ce: în Dumnezeu, într-o forță sau spirit, în ființe supranaturale, doar într-o viață de dincolo? Și cum se repartizează și se organizează aceste credințe? 76% dintre români, de pildă, cred în rai, dar 61% în iad și doar 54% în diavol. Sînt toți la fel de creștini? În Europa, 47% cred în Dumnezeu, 27% cred într-un spirit superior și 18% nu cred într-o ființă superioară. Sînt toți credincioși în același fel? Scade numărul „adevăraților“ credincioși – era una dintre concluziile alarmiste ale comentariilor mediatice pe marginea acestor sondaje. Cealaltă se referea la faptul că biserica își pierde din încrederea populației, cota ei scăzînd sub 70%. Mai mult, dacă vine vorba de preoți și nu de „biserică“, încrederea în aceștia este și mai scăzută (sub 40% în București, de pildă). Acest decalaj în creștere dintre credința în Dumnezeu și încrederea în slujitorii Săi este cel care ar trebui să dea cel mai mult de gîndit BOR, care preferă să se refugieze însă pe poziția confortabilă de biserică a celui mai credincios popor din Europa. Pe de altă parte, și societatea pare încremenită în proiect, evaluînd realitatea prin categoria ideală – și iluzorie – a unei presupuse „purități“ a credinței, pentru a se plînge apoi că românii nu mai sînt credincioși „ca pe vremuri“. Care vremuri? Și cum ar putea fi doar românii „ca pe vremuri“, cînd vremurile s-au schimbat peste tot în lume? Mai mult, datele sugerează mai degrabă o revenire a religiosului, poate în ușor alte forme, riscul fiind, în cazul nostru, nu cel al „laicizării“, ci mai degrabă unul al intruziunii indefinite a bisericii în chestiunile statului. Ca și în atîtea alte cazuri, recursul la realitate ar fi folositor tuturor... dilemaveche.ro/sectiune/ce-lume-traim/articol/credinta-biserica-preotii
Posted on: Sun, 29 Sep 2013 17:05:44 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015