Vot în Parlament: un pas înainte, doi paşi înapoi Abia acum - TopicsExpress



          

Vot în Parlament: un pas înainte, doi paşi înapoi Abia acum începe adevăratul război pentru Roşia Montana Posted on 18/10/2013 by Lupul Dacic Abia acum începe adevăratul război pentru Roşia Montana Oamenii lui Dan Diaconescu au fost decisivi în tentativa PNL şi a PSD de a respunge legea „Roşia Montana”. PSD a scos din joben o lege „lege nouă” din care a dispărut orice referire la Roşia Montana. Legea blochează teoretic posibilitatea celor de la RMGC să extragă alte metale rare, dar totodată „îngroapă” pentru 120 de ani o potenţială avuţie naţională. Oamenii lui Dan Diaconescu au făcut jocurile Parlamentarii din Comisia „Roşia Montana” au făcut – cel puţin la prima vedere – o modificare majoră a proiectului de lege referitor la exploatarea de la Roşia Montana. Proiectul a fost „golit” de tot ce are legătură cu Roşia Montana şi se numeşte acum Lege privind unele măsuri pentru stimularea exploatării minereurilor auro-argentifere din cadrul unor proiecte miniere de interes public deosebit (vechea denumire – Lege privind unele măsuri aferente exploatarii minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montana şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activitatilor miniere în România). Noul proiect a decuplat şi Acordul cu RMGC din „lege” şi conţine 7 amendamente noi. De fapt această „nouă lege” a fost pur şi simplu scoasă din joben de către PSD. Iniţial s-a pus problema dacă să se dezbată sau să se respingă de plano proiectul Guvernului. PSD şi PPDD (9 voturi) s-au pronunţat pentru dezbatere, în timp ce PNL şi UDMR (7 voturi), pentru respingere. (Iată că abia acum se poate observa adevărata faţă a oamenilor lui Dan Diaconescu, care, propagandistic s-au opus proiectului Guvernului, dar la vot au avut altă atitudine). Cum s-a decis dezbaterea pe proiectul guvernamental, în momentul în care PNL şi UDMR urmau să propună amendamente, PSD a recurs la scamatoria mai sus citată şi a venit cu un proiect nou-nouţ, care de fapt nu face altceva decât să amendeze Legea minelor. Numai că şi aici este o problemă: legea minelor, de fapt modificarea ei, tocmai se află în lucru la Senat. Ce înseamnă deci toate aceste schimbări şi legea scoasă din joben de PSD?. Înseamnă că problema a fost pasată din nou la guvern şi că noua lege are, într-un fel, caracteristicile unei legi cadru. O lege care se va aplica pentru orice tip de exploatare, inclusiv celei de la Roşia Montana. „O jumătate de garanţie” În „noua lege” avem următorul articol: „În situaţia în care cantităţile de minereu conţin elemente chimice altele decât aur şi argint şi se justifică exploatarea acestora pentru scopuri comerciale, titularul licenţei de exploatare a minereurilor auro-argintifere din cadrul proiectelor miniere de interes public deosebit nu poate proceda la exploatarea respectivului minereu decât după obţinerea, în condiţiile legii, a unei noi licenţe sau a unui nou permis în acest sens”. Concret, conform acestui articol, cine are licenţă pentru aur şi argint (deci este şi situaţia celor de la RMGC), pentru a extrage şi alte metale din zăcământ trebuie să obţină o licenţă nouă. Deja necunoscătorii (sau cei care vor să-i cauţioneze pe politicienii care sunt pro exploatare) s-au grăbit să anunţe că RMGC trebuie să ceară o nouă licenţă. Lucrurile nu stau deloc aşa. „Articolul în cauză nu pune nicio piedică RMGC. Ei pot să vină cu un studiu în care să arate că în afară de aur şi argint nu este nimic exploatabil acolo. Deci nu le trebuie o licenţă nouă. Totuşi acest articol reprezintă o jumătate de garanţie şi anume, că RMGC nu va extrage în folos propriu şi alte metale, aceste alte metale vor rămâne ale României. Şi sunt alte metale acolo, unele chiar importante pentru economie. Singura problemă este că prin cianurare generală, aceste alte metale rămân blocate pentru o perioadă de 120 de ani”, ne-a declarat deputatul UDMR, Korodi Attila, membru al comisiei. Şi totuşi, articolul este un „butoi cu pulbere” Declaraţia dată de deputatul UDMR are 100% acoperire. Iată ce a spus acum câteva zile Dragoş Tănase, directorul general de la RMGC în faţa comisiei parlamentare: „Rezultatele acestui program geologic au fost depuse la ANRM (…) şi au indicat faptul că doar aurul şi argintul sunt exploatabile comercial la Roşia Montană. Nu există alte metale exploatabile comercial în depozitul de la Roşia Montană”. Întrebat de senatorul PSD, Darius Vâlcov (preşedintele comisiei parlamentare „Roşia Montana”) dacă „Studiul pe care l-aţi prezentat dumneavoastră este, în principal, despre exploatarea aurului şi argintului. Dacă ar exista alte metale, deşi dumneavoastră susţineţi că nu se pot exploata comercial, această tehnologie ar putea fi folosită pentru a extrage şi alte metale?, Dragoş Tănase a precizat: „Răspunsul este nu. Nu poate fi folosit şi acum mă uitam în acord. Noi avem o clauză în acord prin care ne obligăm să exploatăm doar aurul şi argintul”. La mijlocul lunii septembrie, fostul şef (până în 1987) al minelor de la Roşia Montana, geologul Aurel Sântimbrean, declara presei că „Aurul e numai motivul de faţadă al proiectului pentru exploatarea zăcămintelor de la Roşia Montană. Miza e alta. (…) Nu aurul, ci cantităţile mari de metale aşa numite ,,rare“ din zăcămînt reprezintă comori care pot aduce o putere financiară şi economică fantastică celor care le deţin. E vorba de Germaniu, Vanadiu, Titan, Nichel, Crom, Cobalt, Galiu, Arsenic, Bismut, Wolfram sau Feldspat Potasic. Proiectul de lege privind exploatarea minieră la Roşia Montană către firma Gold Corporation trimis de Guvernul Ponta în parlament vorbeşte însă numai despre exploatarea de aur şi argint, din care statului român îi revin 6 %, făcînd practic cadou firmei Gold Corporation zăcămintele de metale rare în valoare de peste 40 de miliarde de dolari”. Pe 20 septembrie, acelaşi Aurel Sântimbrean declara pentru Financiarul.ro că „Din anumite informaţii, în contractul de concesiune secretizat se spune că orice metal în plus recuperat intră în beneficiul celui care exploatează zăcământul”. Un lucru este cert. Articolul mai sus prezentat va genera o situaţie tensionată. Este un adevărat butoi cu pulbere. Dacă afirmaţiile lui Sântimbrean (acestea au fost violent contrate de cei de la RMGC la audierile din comisie) se confirmă – ne referim la cele din 20 septembrie, pentru că la existenţa celorlalte metale rare s-au referit foarte multe voci autorizate – atunci autorităţile, dar şi cei de la RMGC trebuie să vină cu explicaţii urgente. Aici, aparent, articolul blochează interesele ascunse ale celor de la RMGC, dar totodată le dă mână liberă să respingă orice variantă alternativă la cianurare. Pe de altă parte, articolul în cauză coroborat cu declaraţiile date în faţa comisiei parlamentare de către Dragoş Tănase, „ascunde” pentru o perioadă foarte îndelungată metalele rare şi statul Român va fi privat de utilizarea lor. O formulare interesantă, dar… Mai există un articol care cuprinde o formulare destul de interesantă: „Titularii licenţelor de exploatare au obligaţia să utilizeze cele mai avansate tehnologii, disponibile la momentul exploatarii…” Ce înseamnă acest lucru a explicat pentru Cotidianul.ro, deputatul PNL, Mircea Dolha. „Este foarte posibil, ţinând cont că în zilele noastre tehnica avansează foarte repede, ca peste o perioadă de timp, poate chiar peste un an, cea mai avansată tehnologie în domeniu să fie una care exclude ceanurarea, să fie una care să nu aducă atingere mediului înconjurător. În acest caz, o companie care are licenţă de exploatare trebuie să ţină cont de acest articol şi să achiziţioneze şi să continue exploatarea cu noua tehnologie”. Totuşi, deputatul liberal, un adversar înverşunat al proiectului Roşia Montana – „nu-l agreez nu doar pentru că e linia partidului, dar ştiu ce nenorociri au adus la Baia Mare exploatările care afectează mediul” – este sceptic şi nu crede că acest articol ca rezista la comisiile de specialitate de Parlament cînd „noua lege” va intra în procedurile parlamentare propriu-zise
Posted on: Fri, 18 Oct 2013 07:52:19 +0000

Recently Viewed Topics




© 2015