Vreo cinci mii de inşi nu sunt de acord cu realitatea şi cântă - TopicsExpress



          

Vreo cinci mii de inşi nu sunt de acord cu realitatea şi cântă de parcă în “Ştefan cel Mare” lucrurile ar merge perfect. Realitatea pe care ei refuză să o accepte o arată însă pe Dinamo la mijlocul clasamentului, ignorată din orice calcul important şi lăsată să se chinuie cu mai toţi adversarii pe care îi întâlneşte. Chinuitor a fost şi începutul de meci cu FC Braşov. Bălgrădean n-a fost în stare să prindă, apoi nici să boxeze, o centrare ciudată a braşovenilor şi mingea a ajuns la Buga. Noroc cu numeroasele picioare dinamoviste din careu, altfel “Pufi” mai avea un gol pe conştiinţă. Mingea a devenit apoi prizonier undeva la mijlocul terenului. Nu e vorba de vreo idee tactică pe care Stoican sau Pelici s-o fi învăţat pe la Şcoala de Antrenori. E neputinţă şi lipsă de inspiraţie. Atât şi nimic mai mult. Apare, de niciunde, o ocazie a “câinilor”, dar lovitura de cap a lui Boubacar e scoasă miraculos de Mutu. Portarul braşovenilor intervine din nou inspirat la şutul lui Curtean, dar repriza nu se termină cu bine pentru ai lui. În ultimul minut, Curtean bate perfect o lovitură liberă şi Thicot sau “DIICOT”, aşa cum îl alintă tribuna, înscrie din careul mic. Momentul lui “Ronaldo” Pe faţa lui Ţucudean se citeşte uşor disperarea. Ştie că o să fie schimbat dacă nu se produce întâi o modificare în jocul lui. Scapă singur cu Mutu, dar trage puţin pe lângă. La margine apare Joel Thomas, care îl aplaudă pe Lazăr. Puştiul tocmai ce-a făcut faza meciului! După ce a ţinut elegant câţiva fundaşi la distanţă a intrat inteligent în careu şi a şutat cu lejeritatea pe care a arătat-o şi în declaraţii. Da, el e cel care-şi dorea să vină Cristiano Ronaldo şi să dea vreo trei goluri României, în caz că momentul a fost uitat. E linişte! Aganovic se apropie de minge, Bălgrădean sare în colţul greşit şi lumea încă se întreabă la ce s-a gândit Boubacar când faultat pe Surdu în careu. În 10 după eliminarea corectă lui Străuţ, Braşovul parcă joacă mai bine. Şi e privată de un nou penalty (86), atunci când Grecu îl faultează pe Diaz, scăpat pe contraatac. E drept, faultul a fost văzut doar pe reluări, dar asta nu-l scuză pe Balaj. S-a terminat 2-1 pentru Dinamo, semn că numărul 13 chiar le poartă noroc. Gest superb al dinamoviştilor! “Câinii” au dedicat golul marcat de Thicot celor mai loiali suporteri Dinamo a deschis scorul în meciul cu FC Braşov la ultima fază a primei reprize prin Thicot. Mijlocaşul “câinilor” a reluat în poartă o centrare a lui Curtean în minutul 45. Imediat după gol, Thicot şi toţi coechipierii săi au dedicat reuşita unora dintre cei mai vârstinici suporteri ai trupei din “Ştefan cel Mare”. Familia Barbu, soţ şi soţie, în vârstă de 84, respectiv 83 de ani, au luat loc la tribuna 0 pentru a-i vedea la lucru pe viu pe elevii lui Flavius Stoican la meciul cu Chindia din Cupă şi au primit aplauzele dinamoviştilor, pentru faptul că şi-au învins anii din buletin şi au luat calea stadionului. Cei doi suporteri au fost în tribune şi la meciul care a consfinţit câştigarea primului titlu din istoria clubului, în 1955. Dinamoviştii se apără: “Cel puţin un off-side dictat greşit! Ţucudean scapă singur, era 3-0 şi se închidea meciul” Dinamo s-a impus cu 2-1 în meciul cu Braşov, însă partida a fost una complicată pentru “câini”. Braşovenii acuză un penalty neacordat pe finalul meciului la scorul de 2-1, la intervenţia lui Grecu la Dias. Pe de altă parte, Ionuţ Negoiţă afirmă că arbitrii au greşit şi în sens invers atunci când Ţucudean a fost oprit din drumul spre golul trei la scorul de 2-0. “Cel puţin un off-side dictat greşit, dacă Ţucudean scapă singur era 3-0 şi se închidea meciul. Nu vreau să comentez mai mult, trebuie să mă uit la reluări. Dinamo a avut multe ocazii, greşeli au fost de ambele părţi. E un rezultat rezonabil, Dinamo a fost mult peste Braşov. Sunt mulţumit că am luat trei puncte, în retur vom arăta cu totul altfel“, a declarat Ionuţ Negoiţă la DigiSport.
Posted on: Tue, 05 Nov 2013 21:20:17 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015