Vuvuzelizarea muzicii evanghelice Vuvuzela, acest minunat “instrument” de strivit nervi! Ce ipocrizie!!! Toată lumea este enervată de vuvuzelizarea campionatului mondial şi pe bună dreptate, dar mai ales europenii civilizaţi încearcă s-o scalde “politically correct” că aşa-i cultura lor a africanilor, să fim înţelegători, largi la spirit, deschişi, toleranţi, că trebuie să admirăm diversitatea şi strîng din fălci a nervi, dar chicotesc a îngăduinţă. Fac declaraţii corecte şi înjură în gînd şi printre dinţii proaspăt udaţi de buzele deschise în zîmbet fariseic. Ne enervează şi gata! Hai, spuneţi-o clar şi pe faţă! E katharhic! Da, am văzut… că este mai rău să fii ucis pentru fotbal decît …. Să fim serioşi! Tot enervantă rămîne! Pînă şi pe Hitler l-a scos din sărite :) Vuvuzeaua lor m-a făcut să mă gîndesc la vuvuzeaua noastră. Ce legătură este între vuvuzela şi muzica evanghelică? 1. La vuvuzea toată lumea ştie să cînte. Este absolut democratic. Totul este să faci rost de una şi apoi să-ţi sufli plămînii în ea. Cît poţi. Nu vi se pare că-i la fel? Toată lumea ia microfonul în gură, ca pe vuvuzea şi cîntă. Zilele trecute un “artist” creştin, aşa cum s-a autodenunţat, mi-a spus că a făcut el însuşi şi cu banii proprii un cd “spre slava Domnului”. Ferească Domnul! Toată lumea cîntă, creează, face CD-uri, DVD-uri. Nu contează. M-am speriat cînd am văzut baza de date de la un post de radio creştin. Mii de giga de zgomot, curat gunoi, manelisme în-creştinate cu forţa. 2. La vuvuzea se cîntă neapărat tare. Nu există vuvuzea în piano sau pianissimo. Nu vi se pare că-i la fel? Ultimele mele întîlniri cu trupele de “fraudă şi întinare” m-au convins că băieţii şi fetele nu ştiu să cînte şi încet. Indiferent ce cîntă, că-i baladă, că-i imn, că-i veselă, că-i tristă.. nu contează. Vuvuzealească-se cît mai tare! TARE!!! TAAAAAARE!!! Bateristul (de fapt un simplu toboşar) are nişte căşti pe urechi şi bate cît îl ţin mîinile şi picioarele, bassistul, spre ghinionul tuturor, a nimerit lîngă butonul de volum şi crede că-i solist, chitaristul armonie este prea departe ca să-i mai audă şi pe ceilalţi şi ar putea cînta la fel de bine şi singur. Solistul suflă în microfon ca-n vuvuzea. De fapt singurul care se bucură de vuvuzelire este vuvuzelistul însuşi. Tot aşa şi la noi! În loc să cînte pentru alţii, ca spirit de slujire, conducînd comunitatea în închinare, liderul “trupei” (neapărat aşa se numeşte, trupă.. nu formaţie sau bandă… :) ) “de fraudă şi întinare” pare a se bucura singur de faptul că a pus mîna pe microfon. E în centrul atenţiei, e bine! Fetele se uită la el, deci poate închide ochii în majoritatea timpului… mai trage din cînd în cînd printre gene cîte o privire de verificare… 3. În vuvuzea suflă toţi cei care au vuvuzele fără a ţine cont de urechile celor care n-au. E greu să te abţii să nu sufli într-o vuvuzea odată ce o ai în mîini. Curată ispită! Cînd se schimbă rolurile, atunci se schimbă şi stările de spirit. Un fost vuvuzelist devine enervat de proaspătul vuvuzelist, cu o memorie extrem de scurtă, condamnînd zgomotul produs. Nu-i la fel? Mi-a fost dat să particip la evenimente la care se schimbau formaţiile pe scenă. Cea care cîntase prost înainte era foarte enervată de cea nouă care cînta la fel de prost. Deci… 4. Vuvuzeaua afectează aparatul sonor, cel fonator şi creierul, adică capacitatea de judecată şi autoanaliză. N-am întîlnit pînă acum “compozitor” evanghelic care să spună.. “eh, cînt şi eu în cameră aşa … pentru Domnul… mi-e ruşine, sînt mediocru, n-am prea multă şcoală, aş face.. am puţină voce… dar… “. Timiditatea nu există, complexul ne este complet străin. Dei… cu îndrăzneală … vuvuzelim! Vuvuzelească-se odată cei ce ne tulbură! - Marius Cruceru
Posted on: Sat, 29 Jun 2013 13:07:12 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015