VĂ REAMINTESC: Invitație pentru părinții clasei a IV-a C - TopicsExpress



          

VĂ REAMINTESC: Invitație pentru părinții clasei a IV-a C Ne asaltează veştile proaste în legătură cu condiţiile în care trebuie să ne creştem copiii şi nepoţii. Conflictul dintre generaţii este mai acut ca oricând, televiziunea are un rol copleşitor (de cele mai multe ori negativ) în formarea personalităţilor copiilor. Lumea deschisă şi comunicaţiile pun sub semnul întrebării valorile morale perene. Zig Ziglar, unul dintre cei mai importanţi oratori şi scriitori motivaţionali americani, consacră o carte întreagă acestui subiect, oferind soluţii efective la problemele părinţilor, astfel încât îndoielile şi atitudinile lor negative să dispară. Cât timp petreceţi cu copiii, ce este disciplina, cum să folosim lauda şi încurajarea, rolul atmosferei familiale şi multe alte teme vor fi tratate pe larg în această ședință, din această seară. Vă pot spune un lucru simplu, dar minunat: gândirea pozitivă şi motivarea părinţilor sunt factori cruciali în creşterea unor copii buni. Cheia succesului este să profitaţi de orice moment. Deci, puneţi-vă centurile de siguranţă, pentru că, indiferent dacă aveţi copii mari sau mici, în paginile acestui lectorat cu părinții, vor exista informaţii care vă interesează.” În data de 21.11.2013, intre orele 18-20, la Cabinetul de Consiliere( cabinetul de informatică) se deruleaza workshop-ul cu tema:„ Putem creste copii buni intr-o lume negativa? Comunicarea in familie”. Toți părinții interesați de subiect sunt asteptați cu drag!
Posted on: Thu, 21 Nov 2013 15:14:29 +0000

Trending Topics



text" style="margin-left:0px; min-height:30px;"> One of my customers was venting to me about the level of
Iam Kbs Benin Total Messaged:165 Kedi Madazwa Kedi Madazwa
A FEW CANDID THOUGHTS ON THE EVENT AT MEMORIAL PARK TODAY... I

Recently Viewed Topics




© 2015